Au scăpat de FCSB și s-au antrenat la Vulcanii Noroioși!

Jucătorii de la Buzău au picat în grupa din Cupa României cu fotbaliștii lui Gigi Becali, dar nu se vor duela cu ei, ci cu Botoșani, UTA și Oțelul.

Până la confruntările din Cupă și înainte de meciul din campionat de la Constanța, Cristi Ciobanu și Mihai Neicuțescu i-au fost ghizi brazilianului Sampaio, noua achiziție a celor de la FC Buzău, într-o vizită inedită la rezervația naturală Vulcanii Noroioși, unică în Europa.

Cei 3 fotbaliști nu s-au rezumat doar să viziteze rezervația, ci au încins o miuță chiar lângă locul unde erup vulcanii!

„Ne așteptam la mici dificultăți din partea vulcanilor și pentru noi a fost ceva nou. Nu știu câtă lume ajunge să viziteze  acest loc, dar să mai și joace fotbal lângă Vulcanii Noroioși” -Mihai Neicuțescu, jucător FC Buzău.

Dudu, așa cum îi spune toată lumea brazilianului, a fost impresionat de ce a văzut

 „ Mi-a plăcut foarte mult, este un loc foarte frumos, iar băieții mi-au explicat tot. Aș vrea să îmi aduc și familia aici ” – Eduardo Feitoza Sampaio, jucător FC Buzău.

Pentru Ciobanu, vizita la această rezervație naturală a fost una în premieră.

 „Mă bucur că am punctat acest loc, a fost o experiență foarte plăcută. Am văzut vulcanii doar în poze” – Cristian Ciobanu, jucător FC Buzău. 

Primul cuvânt învățat de brazilianul Sampaio : promovare!

Brazilianul nu a stat degeaba de când a venit în România. S-a apucat să studieze limba.

„Am învățat cuvinte legate de fotbal, dreapta, stânga, sus, jos, albastru, portocale și promovare”  – Eduardo Feitoza Sampaio, jucător FC Buzău.

Sosit în vara aceasta la Buzău, Dudu are numai cuvinte de laudă la adresa colegilor săi.

„Am ajuns la un club foarte bun, toată lumea m-a primit bine, colegii și staff-ul, toți m-au ajutat mult de când am venit aici și cred că avem tot ce ne trebuie ca să promovăm în Liga 1” – Eduardo Feitoza Sampaio, jucător FC Buzău.

Românii de la echipă au grijă de jucătorul brazilian și încearcă să îl ajute să se adapteze cât mai repede.

„Îl ajutăm cât mai mult, pentru că nu este ușor, vine din altă țară și trebuie să îl integrăm așa cum trebuie” – Cristian Ciobanu, jucător FC Buzău. 

“Încercăm să-l integrăm cât mai repede, este nou, a schimbat țara, este foarte greu pentru el, încercăm să îl adaptăm atât condițiilor fotbalistice cât și celor din afara fotbalului” – Mihai Neicuțescu, jucător FC Buzău.

Duelul de la Constanța, în direct la tv

După victoria de acasă cu Dinamo, din etapa trecută, 2-1, FC Buzău ocupă locul 7 în clasamentul Ligii secunde, cu 13 puncte strânse în 7 etape. Etapa viitoare, luni, ei vor juca în deplasare cu Unirea Constanța, meciul fiind transmis de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. Jucătorii lui Pustai speră ca din sezonul viitor să se bată cu FCSB și Rapid în Liga 1.

„Cred că în capul tuturor colegilor mei este același lucru, să încercăm să promovăm în Liga 1. Primul pas este să intrăm în play-off” – Cristian Ciobanu, jucător FC Buzău. 

„După foarte mult timp cred că toată lumea din oraș își dorește o promovare” – Mihai Neicuțescu, jucător FC Buzău.

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed