Aurul bate record după record

0

Aurul bate record după record! Metalul prețios a crescut şi azi, 11 martie 2024. A atins un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României pentru gramul de aur (317,9323 lei). Precedentul record a fost atins pe 8 martie 2024 (Curs BNR: 316,8932 lei de lei pentru un gram). Pe piețele internaționale uncia de aur se tranzacționează 2.179,27 dolari. Recordul a fost atins pe 8 martie când s-a tranzacționat cu 2.190 de dolari uncia.

Aurul a început să crească semnificativ pe pieţele externe la începutul lunii martie. De atunci, a atins de mai multe ori cele mai mari valori din istorie.

Pe piețele internaționale uncia de aur se tranzacționează 2.179,27 dolari. Recordul a fost atins pe 8 martie când s-a tranzacționat cu 2.190 de dolari uncia.

Isteria creșterii prețului metalului galben a fost dictată de nesiguranța investitorilor care, pe lângă conflictele militare existente în diverse colțuri ale lumii, se simt inconfortabil și cu inflația care refuză să scadă la nivel mondial și cu deciziile nehotărâte ale băncilor centrale, în special FED, de a scădea dobânzile. De altfel, pentru 2024 se așteaptă oricum o mișcare mai de amploare pe piața aurului după cei circa 10 ani de stagnare.

Cererea globală de aur a înregistrat o creștere de 3% în 2023, comparat cu 2022, conform datelor Consiliului Mondial al Aurului. Această creștere a fost impulsionată de tensiuni geopolitice (continuarea războiului din Ucraina, și ulterior izbucnirea conflictului armat din Fâșia Gaza), de o perioadă încă inflaționistă, dobânzi la niveluri record, și inclusiv o panică a sistemului bancar de la începutul anului.

Preţul futures al aurului a crescut cu aproximativ 8% în 2023, pe pieţele externe, iar experţii consideră că perspectivele de continuare a avansului sunt solide, chiar dacă apetitul pentru risc al investitorilor în acţiuni s-a îmbunătăţit, arată o analiză publicată de mintgenie.livemint.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.