Austriecii vor să continue investiţiile în România, dar vor transparenţă în administraţie

Austria este cel mai mare investitor în România, cu un volum total net de 10 miliarde euro la sfârşitul anului 2009, respectiv 20% din total.

„Companiile austriece sunt dornice să îşi dezvolte investiţiile în economia României (…) Cu toate acestea, garantarea unui mediu de afaceri mai stabil este un factor esenţial pentru dezvoltarea pieţei. Companiile austriece ar dori mai multă transparenţă, eficienţă şi consecvenţă în administraţia publică şi îmbunătăţirea sistemului juridic, pentru a facilita realizarea investiţiilor”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Rudolf Lukavsky, consilier comercial în cadrul ambasadei Austriei în România.

În România sunt peste 5.800 de companii cu capital austriac şi peste 1.000 de investitori austrieci activi.

Lukavsky a menţionat că, în pofida greutăţilor de pe piaţa românească, niciun investitor important nu s-a retras din România.

În opinia sa, investitorii austrieci văd un potenţial pentru investiţii în România, în cercetare şi dezvoltare, energie alternativă, furnizarea de echipamente industriale şi industria de piese auto.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed