Cifra este de două ori mai mare decât media din zona euro şi semnificativ peste dobânzile altor state din regiune, precum Polonia şi Ungaria.
Creditele de nevoi curente în euro pentru firmele româneşti sunt printre cele mai scumpe din Europa. În mai, companiile plăteau o dobândă de 7,73% pentru un credit nou de până într-un milion de euro, cu durata de până într-un an. Comparativ, media din zona euro pentru astfel de împrumuturi era de 3,73%.
Mai mult, costul creditelor noi din zona euro a scăzut cu mai bine de două procente faţă de toamna anului trecut în vreme ce în România s-au micşorat cu doar 0,8 puncte faţă de noiembrie 2008. În Polonia, dobânda la acest tip de credite era în mai de 3,1% pe an, cu două puncte sub nivelul din noiembrie.
România nu se poate compara nici cu Ungaria, o ţară care a ajuns şi ea la uşa Fondului Monetar Internaţional şi a trecut printr-o depreciere puternică a monedei naţională.
În Ungaria, dobânda la creditele noi de până într-un an pentru firme era de circa 4,9% în mai. Doar Bulgaria depăşeşte România, unde costul pentru acest tip de împrumuturi se ridică spre 10% pe an.
Dobânzile la creditele în euro din România, printre cele mai ridicate din UE
Publicat la 29.07.2009, 11:36:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Corecții pe bursă. Nu pare a fi o scădere provocată de evenimente politice sau economice punctuale

Piețe financiare
Conectând piețele: George Marcu despre construirea unui cadru investițional multi-instrumentational la Petanque Partners

Piețe financiare
