Ajungand in patrie, mi-am spus intr-o zi, cand toata lumea manca branza cu rosii, hrana preferata a lui Nea Nicu, ca parca as mai schimba ceva la ea, la branza. Am incercat-o pe gratar, dar nu am mai recuperat nimic dintre gratiile lui.
Asa ca am tras-o la tigaie. Si, daca tot am prajit branza in propria-i grasime (ti-ai dat seama ca folosesc doar
branza grasa si veche de Sibiu), in grasimea ramasa am tras si rosiile, si, de ce nu, doi ardeiasi mici si iuti, unul rosu si unul verde, pentru contrast si culoare.
Asa sa faci si tu. Tii branza la foc mediu pana se rumeneste si face o crusta, care va ramane lipita de tigaie si pe care va trebui sa te chinui sa o scoti, si in niciun caz sa nu o arunci, pentru ca asta e partea cea mai buna. O asezi peste branzica aproape topita si pui pe langa ea sosul asta din rosii doar putin rumenite - cat sa-si lase zeama, plina de seminte. Scoti si ardeii, peste care pui semintele de susan si, de ce nu, chiar si o picatura de ulei de susan.
Mai trebuie mult busuioc. Aici, dupa gustul meu, poti sa faci risipa. Pentru contrast, poti sa adaugi si niste picaturi din sosul ala inchis la culoare si care musteste in ulei. Dupa cum am spus si mai devreme, poate fi si de susan.
Cata paine proaspata sau, mai bine zis, coaja crocanta iti trebuie ca sa aduni tot sosul ala din farfurie nu stiu sa calculez, dar sa nu te prind ca te fandosesti si lasi vreo picatura de sos pe acolo! Ce daca ai musafiri?! Ce e bun poate sa primeasca dispensa de la codul manierelor elegante. Si daca nu poti, fa ca mine: du-te in bucatarie si intinge, nenica, dupa plac, in sosul pe care nu ai putut sa-l ataci din cauza manierei. Pentru ca, hai sa fim sinceri, si la o salata normala de rosii cu branza tot sosul ramas pe fundul castronului este climaxul. Iti vine sa-l bei daca nu ti-a mai ramas paine, asa-i?
