Brokerii: Jocul cu ofertele publice e foarte periculos dacă reglementările nu sunt clare

0

Subiectul ofertelor publice şi în cazul controlului indirect este unul foarte fierbinte în special din cauza necunoscutelor privind preţul la care se vor derula acestea.

"E un lucru bun că se vor face aceste oferte. Dar ar trebui ca CNVM să emită reglementări suficient de clare astfel încât să se evite eventuale procese care ar putea bloca ofertele pentru că dacă se ajunge la aşa ceva, timpul ar curge doar în favoarea acţionarului care trebuia să lanseze oferta. Una este când obţii un preţ acum şi alta este atunci când obţii acelaşi preţ peste câţiva ani, cât durează până se finalizează litigiile în România", spune Rareş Nilaş, directorul societăţii de brokeraj BT Securities.

El spune că un exemplu foarte bun în acest caz este situaţia Comvex Constanţa, unde o ofertă de preluare începută în luna octombrie a anului trecut nu s-a încheiat nici până acum, fiind suspendată ca urmare a unui litigiu între companie şi acţionarul care trebuia să lanseze oferta, controlat de grupul Arcelor Mittal. Totodată, potrivit unor informaţii apărute între timp, Comvex nu ar mai fi primit nici o comandă de la Arcelor Mittal începând din luna noiembrie, aceasta în condiţiile în care grupul siderurgic era principalul client al operatorului portuar, cu o pondere de 50% din cifra de afaceri.

La finalul săptămânii trecute, grupul Rompetrol a anunţat că pregăteşte oferte de preluare la Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services. Grupul petrolier şi-a schimbat acţionarul majoritar în 2007, dar în acel moment legislaţia nu era clară în privinţa obligativităţii unei oferte de preluare. O instrucţiune în acest sens a fost dată de CNVM de-abia în acest an.

"Rompetrol trebuia să facă oferta la două luni după ce s-a schimbat acţionarul majoritar. În consecinţă, în stabilirea preţului din ofertă trebuia să se ţină cont de momentul în care a avut loc această schimbare de acţionariat. Un alt caz este şi Sicomed unde se oferă un preţ de două ori mai mic decât cel pe care Zentiva l-a oferit în 2005 pentru delistarea companiei. Asistăm în prezent la repetarea situaţiei din 2000-2003 când s-au delistat multe companii mari la preţuri de nimic", consideră Grigore Chiş, directorul general al Broker Cluj.

Pe de altă parte, alţi brokeri spun că de această dată companiile sunt obligate să facă oferte de preluare, minoritarii putând alege dacă vor să vândă sau nu.

"Eu nu consider o ilegalitate ceea ce s-a întâmplat la Rompetrol. Peste tot în lume se întâmplă astfel de lucruri. Dacă cei de la Rompetrol au găsit textul legal care să le permită asta, era dreptul lor să acţioneze aşa", a menţionat Octavian Dragolea, director în cadrul IFB Finwest.

Potrivit unei informări trimise vineri, analiştii de la Raiffeisen Capital & Investment "ar paria" pe un preţ de 0,062 lei/acţiune în oferta pentru Rompetrol Rafinare, calculat pe baza activului net (date semestriale RAS), aşteptându-se în acelaşi timp ca minoritarii să forţeze un preţ mai mare. Pe Bursă, o acţiune Rompetrol Rafinare valora 0,0512 lei la închiderea şedinţei de vineri.