Proiectul legii unitare de salarizare ar putea fi finalizat azi (video)

Ultima noutate este că diferenţa între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat ar putea coborî la 1 la 12, faţă de 1 la 15 în varianta susţinută până acum.

Potrivit ultimelor discuţii ce au avut loc ieri intre premierul Emil Boc şi membrii cabinetului, guvernul inclină în a satisface cererea sindicatelor care vor ca diferenţa între cel mai mic şi cel mai mare salariu sa fie de 1 la 12. În acest fel, cei cu salarii mari şi-ar vedea veniturile diminuate considerabil.

Preşedintele ţării, de exemplu, cel care va avea cel mai mare salariu dintre bugetari, ar urma să câştige 7200 de lei pe lună, faţă de 9000 de lei, în varianţa anterioară a proiectului de lege. Şefii din Justiţie şi din Parlament, precum şi preşedintele Curţii de Conturi ar urma să coboare pe treapta a doua de salarizare, imediat după preşedinte. Discuţii pe tema legii unitare de salarizare vor avea loc şi astăzi cu partenerii sociali, în condiţiile în care sindicatele vor ca proiectul să includă majorarea salariului minim la 720 de lei în 2010, de la 600 de lei în prezent.

 Guvernul a propus, în schimb, majorarea salariului minim la 705 lei anul vitor, iar patronatele ar fi de acord cu cel mult 650 de lei. Newsin afirmă, citând surse guvernamentale, câ dincolo de noile discuţii, proiectul legii ar urma să fie finalizat până diseară, iar miercuri, guvernul să decidă asupra asumării răspunderii în faţa Parlamentului.

Legea unitară de salarizare în sistemul bugetar ar urma să îşi vadă simţite efectele încă de anul viitor, iar toate salariile să fie corectate pînă în 2015.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed