Ministerului Turismului elaborează un program de dezvoltare pentru sudul litoralului Mării Negre

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat duminică la Turda, judeţul Cluj, că sudul litoralului are nevoie de sprijin pentru a se ridica.
„Direcţia pentru Cercetare şi Dezvoltare în Turism, care aparţine Ministerului Turismului, a făcut un studiu pentru sudul litoralului şi vom încerca în această toamnă să direcţionăm investiţiile care ţin de infrastuctura mare, nu cele care ţin de mediul privat, către sudul litoralului, pentru că litoralul, în partea lui de sud, a căzut foarte mult în ultimii ani, are nevoie de sprijin pentru a se ridica. Chiar dacă acolo s-au făcut investiţii private, din păcate autorităţile publice locale şi naţionale nu au venit în sprijinul operatorilor de turism”, a afirmat Udrea.
Aceasta a adăugat că programul de sprijinire sudul litoralului cuprinde măsuri care vizează atât infrastuctura cât şi necesitatea de a oferi turiştilor locaţiii de distracţie.

„Ne gândim să creem atracţii sau posibilitatea a avea agrement în sudul litoralului, aquapark, parc de distracţii, să încercăm să sprijinim autorităţile publice locale în dezvoltarea infrastucturii de utilităţi. În foarte multe locuri nu există lumină, trotuare, canalizare. Încercăm să exploatăm resursele balneare care se găsesc în sudul litoralului, există ape termale în staţiunile din sud, nefolosite.Ştim cu toţii ce succes aveau o dată sanatoriul de la Mangalia”, a precizat Elena Udrea.

Potrivit acesteia, o atenţie specială – şi din punct de vedere legislativ – va fi acordată urbanismului din staţiunile de pe litoral, ministrul comparând Eforie sau Costineşti cu un „complex en gros de la limita Bucureştiului”.

„Dorim să sprijinim primăriile din zonă să poată să se dezvolte în aşa fel încât să devină un litoral atractiv şi o să găsim posibilitatea să intervenim şi în zona urbanismului, pentru că sunt convinsă că şi dumneavoastră aţi vizitat sudul litoralului şi ştiţi că în staţiuni ca Eforie, de exemplu, sau Costineşti, dezvoltarea urbanistică este haotică, arată de multe ori ca un complex en gros de la limita Bucureştiului şi fără o legislaţie care să impună sancţiuni dure sau care să limiteze tipul acesta de dezvoltare nici primăriile nu pot să facă faţă celor care nu sunt interesaţi de aspectul staţiunii ci doar de profituri imediate”, a subliniat ministrul Turismului.

Udrea susţine că va încerca să redirecţioneze din programul derulat la Ministerul Turismului – cu cele patru subprograme naţionale – din subprogramul „Litoralul şi Delta Dunării” fonduri către sudul litoraului.

„Noi sperăm ca la debutul sezonului 2010 deja sudul litoralului să arate altfel. Probabil va fi nevoie de câteva milioane de euro, nu foarte mult, având în vedere că, totuşi, litoralul românesc are un potenţial uriaş de a încasa, dacă, sigur, reuşeşte să fie atractiv pentru turişti”, a mai afirmat Udrea.

Ministrul Turismului a inaugurat duminică la Salina din municipiul Turda, judeţul Cluj, Baza de Tratament pentru afecţiuni respiratorii şi pentru întărirea sistemului imunitar. Bolnavii pot veni aici, la recomandarea specialiştilor, pot petrece de la 30 de minute până la 4 ore, pe fotolii confortabile, ascultând muzică, ei fiind supravegheaţi de un medic generalist. Baza de Tratament are şi o sală de forţă şi grup sanitar dotat şi cu duşuri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed