C. T. Popescu despre „PERICOLUL” unei declaraţii a lui Florin Iordache: „Înseamnă în mod evident instituirea DICTATURII”

Privind sancțiunile pe care le riscă Klaus Iohannis, dacă nu semnează decretul de revocare, Iordache a spus că una dintre variantele care pot fi luate în calcul ar fi suspendarea, fără demitere.

 

„Bineînțeles. Haideti să citim în integralitatea Constitutia și o să găsiți acolo sancțiuni și pe această chestiune. Deci pana la acel referendum de suspendare (demitere – n.r.), sunt și alte sancțiuni”, a spus el.

 

Florin Iordache nu a detaliat, însă, potrivit Constituției, șeful statului poate fi suspendat și în cazul punerii sub acuzare pentru înaltă trădare, cu votul a două treimi dintre parlamentari. De la data punerii sub acuzare, șeful statului este suspendat de drept, până Curtea Supremă se pronunță.

 

„Mi se pare extrem de periculoasă o zicere a lui Florin Iordache, care a spus că dacă Iohannis nu semneaza decretul de revocare poate urma o suspendare fără demitere, adică preşedintele suspendat de Parlament, ceea ce nu e nicio problemă având în vedere majoritatea de acolo, dar apoi Constituţia prevede ca în termen de cel mult 30 de zile să se organizeze referendum pentru demitere sau nu.

 

Iordache spune că va fi suspendat Iohannis dar nu se va organiza referendum, că preşedintele va rămâne pur şi simplu suspendat şi că se va instala Tăriceanu ca preşedinte interimar. Ceea ce înseamnă în mod evident instituirea dictaturii.

 

Dacă preşedintele nu semnează acest decret, preşedintele încalcă legea, Constituţia şi trebuie să sufere consecinţele, adică suspendare şi referendum, dar dacă PSD îl suspendă şi rămâne în acea situaţie fără referendum, atunci e începutul dictaturii şi al terorii în România.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed