Camera Deputaţilor a aprobat schema de ajutor pentru fermierii afectaţi de secetă

Un amendament la OUG al grupului parlamentar al PSd arată că „beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate”.

Potrivit reglementărilor din ordonanţat de urgenţă a Guvernului, „schema are la bază datele referitoare la procentul de calimitate şi suprafaţa calamitată, înscrise în procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, aprobat prin ordinul ministrului Agriculturii şi al ministrului Afacerilor Intenr nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice”. 

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat pe 14 octombrie, iar Camera a votat decizional. Astfel, legea urmează să ajungă la promulgare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed