Cât costă astăzi carburanții în benzinării

Benzina s-a scumpit! Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut azi prețurile la benzină, menținând neschimbat prețul motorinei, scrie economica.net.

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de sursa citată, afișează pe data de 19 martie 2024 un preț al benzinei standard de 7,14 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,42 lei/litrul.

Așadar, compania petrolieră a crescut azi prețuile cu patru bani pe litru la benzină și a menținut prețul la motorină.

Precedenta modificare de preț a avut loc acum o săptămână, când Petrom a crescut prețuile cu patru bani pe litru, și la benzină și la motorină. A fost prima scumpire după o perioadă de patru ieftiniri consecutive, de la începutul acestei luni prețurile au tot scăzut, ieftiniri care au venit după o serie de 12 scumpiri consecutive, operate de la la jumătatea lunii ianuarie.

Carburanții se vor mai scumpi încă o dată, la jumătatea anului, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de circa 40 de bani pe litrul de motorină.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed