Cât te costă o petrecere la Castelul Bran, locul asociat poveștilor Hollywoodului, mai nou și pe Netflix, grație celebrului regizor Tim Burton (creatorul serialului de succes ”Wednesday”).
Dacă ai de gând să sărbătorești Halloween-ul într-un castel medieval, atunci Castelul Bran este locul perfect și din punct de vedere geographic și al legendelor cu vampire. Unul dintre cele mai celebre castele din lume, Castelul Bran a devenit sinonim cu mitul lui Dracula. Vechea așezare militară este un magnet turistic dar și un spațiu exclusivist pentru petreceri de lux. Însă luxul are un preț. Pentru o petrecere privată, în funcție de cerințele clientului și de perioada aleasă, costul închirierii poate sări de 20.000 de euro – și asta pentru un eveniment relativ restrâns, cu aproximativ 100 de invitați. Prețul poate urca exponențial dacă vorbim de evenimente tematice, cum ar fi Halloween-ul, când cererea explodează. Așa s-a întâmplat în urmă cu ceva ani, când castelul a fost decor pentru câtevs elite putred de bogate ale lumii.
Petrecere cu 1.000 de americani și o factură de 329.000 de dolari
Un exemplu grăitor vine din 2018, când o agenție de turism a organizat o petrecere de Halloween pentru 1.000 de turiști americani. Fiecare a plătit 329 de dolari, ceea ce înseamnă că doar pentru acces și experiență, suma încasată a fost de 329.000 de dolari.
În urmă cu cinci ani, Castelul Bran a găzduit, se pare, una dintre cele mai exclusiviste petreceri din Europa de Est. Surse susțin că Peter Thiel, miliardar american și co-fondator al PayPal, ar fi închiriat castelul de Halloween. Invitați, unii dintre cei mai influenți oameni ai planetei: Sergey Brin (co-fondator Google), Steve Jurvetson (fondator Hotmail) sau Luke Nosek (PayPal). Închirierea Castelului Bran /
pentru o asemenea gală ar fi costat, conform estimărilor, între 300.000 și 500.000 de dolari.





