Câte milioane de euro a pierdut Liviu Vârciu dând pe 5000$ și o ladă de gin drepturile pentru cel de mai de succes album LA! ”Ne doream bani de vacanță”

0

La mai mult de 20 de ani de când au încheiat socotelile cu showbusiness-ul concertistic, Liviu Vârciu scoate de la naftalină LA, trupa sa de istorie.

Reactivată pe fondul revoluției muzicale retro, odată cu N&D, AXXA ori Sweet Kiss, LA a creat la vremea sa isterie , formația fiind indispensabilă petrecerilor românilor în anii 2000. Ghinionul este că a apărut și s-a produs într-o perioadă în care pierateria era uriașă și că, atât Vârciu, cât și colegii săi –Adrian Zainea și Aurelian Ciocan- nu s-au ales cu prea mulți bani din drepturile de autor. Liviu Vârciu este convins că a pierdut circa patru milioane de euro. O sumă foarte discutabilă având în vedere că formația LA nu era difuzată de radiouri, mai mult, mai toate melodiile erau inspirate din folclorul grecesc.

”Noi am dat un album care a făcut în jur de 4 milioane de dolari în 2001 pe o ladă de gin și 5.000 de dolari să mergem într-o vacanță. Și cartea L.A. a făcut vreo 120 mii de euro, pe vremea aia un apartament era 10 mii. Noi am făcut-o cadou. Am zis doar să o scoată să fie color, le-am zis să ne facă CD-ul color”, declară Liviu Vârciu, unul dintre cei mai bine plătiți soliști în anii de activitate ai trioului LA.

Câte milioane de euro a pierdut Liviu Vârciu! ”Noi nu am făcut niciodată bani pe drepturi de autor. Drepturile noastre sunt la niște oameni… Încă nu m-am pus eu un pic pe treabă, dar o să mă pun de luna viitoare. Noi nu prea am încasat din drepturi de autor, noi am încasat mult din concerte. Nu am încasat din vânzările albumelor, chiar dacă am fost cea mai bine vândută trupă din România”, adaugă acesta.

Din 1999 și până în 2003, LA a produs din concerte primul milion de dolari din muzică, bani ce au ajuns la cei trei și la impresar, și care s-au ”risipit” extrem de repede. ”Femeia”, ”Toată viaţa mea” şi ”Ochii tăi” le-au adus în ani și 10.000 de dolari pe zi, confirmă Liviu Vârciu.

”Nu ştiu ce am făcut cu bani, nici ceilalţi băieţi. Puteam să cumpăr tot Năvodariul, era un dolar şi 10 cenţi metrul pătrat” spune cu regret prezentatorul Antena 1 despre confortul anilor de vedetă LA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.