Ce ar însemna un conflict militar cu Coreea de Nord

De altfel, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite (CIA), Mike Pompeo, a venit la sfârşitul săptămânii trecute într-o vizită neanunţată în Coreea de Sud pentru discuţii privind situaţia din Coreea de Nord, relatează agenţia Yonhap, citând surse locale. Vizita ar urma să se încheie marţi.

 

Potrivit cotidianului „Kookmin Ilbo“, şeful CIA a ajuns sâmbătă la baza aeriană Osan, situată la sud de Seul, la numai 12 ore după ce Coreea de Nord a efectuat un test cu rachetă.

 

Totodată, pe fondul creşterii tensiunilor din Peninsula Coreeană, Japonia a trimis un distrugător pentru a escorta nave militare americane desfăşurate în regiune.

 

În acest timp, în Statele Unite, preşedintele Donald Trump şi-a reafirmat dorinţa de a îndepărta ameninţarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord.

 

Într-un interviu acordat postului CBS privind primele sale 100 de zile de mandat, şeful Casei Albe, care l-a catalogat pe liderul de la Phenian Kim Jong-un drept un „tip destul de isteţ“, a afirmat că sprijinul Chinei în rezolvarea problemei nord-coreene este foarte important.

 

Deşi în timpul campaniei electorale Trump a acuzat China de manipulare de monedă, acum pare ceva mai rezervat în această privinţă, motivând că situaţia generată de Phenian este mai importantă. „Comerţul este foarte important. Dar un război masiv cu milioane de persoane ucise? Aş spune că asta trece peste comerţ“, a afirmat el.

 

Cel puţin un milion de morţi

 

De altfel, estimările privind un război cu Coreea de Nord sunt sumbre. Potrivit publicaţiei „Newsweek“, un astfel de conflict s-ar solda cu cel puţin un milion de morţi. Iar aceasta în cazul în care nu ar fi vorba de un război nuclear.

 

Bateriile artileriei nord-coreene se află nu departe de zona demilitarizată care desparte Coreea de Nord de Coreea de Sud. Sunt mii – unele ascunse, altele la vedere, scrie publicaţia citată. Şi deşi o parte din armament şi din muniţie este învechită, forţele americane staţionate în Coreea de Sud afirmă că echipamentul militar este eficient.

 

Chiar dacă la Seul nu se înghesuie nimeni să se ascundă în buncăre, oamenii sunt conştienţi că, în cazul izbucnirii unui război, bateriile artileriei nord-coreene ar viza în primul rând capitala Coreei de Sud. Şi ar fi nevoie de numai 45 de secunde pentru ca obuzele nord-coreene să lovească Seulul.

 

Iar Washingtonul ştie acest lucru. Pe de altă parte, serviciile de informaţii estimează că într-un interval de 18 până la 36 de luni Phenianul ar putea fi capabil să plaseze un focos nuclear pe o rachetă cu rază lungă de acţiune care să poată atinge oraşul Los Angeles. Tocmai din această cauză s-a vorbit mult în ultima perioadă despre un potenţial atac preventiv al Statelor Unite asupra Coreei de Nord.

 

Numai că un astfel de atac ar însemna, cel mai probabil, declanşarea unui război intercoreean. Iar consecinţele ar fi dezastruoase.

 

Războiul din Coreea din perioada 1950-1953 s-a soldat cu moartea a 2,7 milioane de coreeni, a 33.000 de americani şi a 800.000 de chinezi, notează publicaţia anterior citată.

 

Chiar dacă în ultimii doi ani SUA şi Coreea de Sud au făcut exerciţii legate de atacuri preventive, iar Seulul şi-a pus la punct propriile planuri în acest sens, precum şi arme capabile să nimicească o parte din arsenalul nord-coreean de distrugere în masă, „nimeni nu vrea o bătălie“ în zonă, după cum a declarat un consilier al lui Trump care nu a fost autorizat să vorbească oficial despre această chestiune.

 

mai multe, pe adevarul.ro

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed