Sistemul generează o mulțime de probleme în aplicare, atât la nivelul companiilor care vor aplica „TVA la încasare”, cât și la nivelul companiilor care – deși nu vor aplica acest sistem – vor achiziționa bunuri și servicii de la cei care aplică „TVA la încasare”. Măsura este obligatorie pentru plătitorii de TVA care îndeplinesc condițiile menționate de lege, iar în momentul în care aceste condiții nu mai sunt îndeplinite, compania va reveni la sistemul normal de TVA.
Cum funcționază sistemul „TVA la încasare”? Să presupunem că o companie A care aplică această măsură vinde bunuri sau servicii la nivel local atât către o companie B care aplică sistemul normal de TVA, cât și către o companie C care aplică același sistem „TVA la încasare”. Potrivit noilor reguli, compania A va emite facturi către B și C, dar nu va datora TVA‑ul aferent acestor vânzări decât atunci când B, respectiv C vor plăti acele facturi, dar nu mai târziu de cea de‑a 90-a zi calendaristică de la data emiterii lor. Ce se întâmplă la nivelul companiilor B și C? Acestea nu vor avea drept de deducere pentru TVA‑ul aferent achizițiilor efectuate de la compania A decât la momentul plății acestor facturi, fără însă a considera aceeași limitare de 90 de zile calendaristice. Ținând cont de faptul că termenele de plată ale facturilor depășesc frecvent cele 90 de zile calendaristice, rezultă că pot fi destul de multe cazuri în care furnizorul va fi obligat la plata taxei pe valoarea adăugată pentru vânzări în limita celor 90 de zile, deși clientul său nu va putea deduce TVA‑ul aferent achizițiilor decât mai târziu, la data plății. Bugetul de stat va fi avantajat. Trebuie menționat și faptul că, dacă o companie care aplică TVA la încasare este în etapa de investiții și nu are vânzări, aceasta nu va putea să deducă TVA‑ul aferent achizițiilor locale decât la plata facturilor. De regulă, aceste companii se confruntă cu dificultăți financiare și nu vor fi în măsură să achite facturile în termen scurt. Drept rezultat, procesul de rambursare a TVA‑ului aferent investițiilor către aceste companii se va amâna semnificativ. Bugetul de stat va fi din nou avantajat.
Să analizăm acum și câteva aspecte de ordin practic, legate de înregistrarea facturilor și de declararea TVA. În prezent, sistemul informatic este configurat să editeze registrele și declarațiile de TVA pe baza facturilor de vânzare și de cumpărare înregistrate în contabilitate. Nu va mai fi la fel de simplu, deoarece sistemul va trebui să țină și evidența TVA colectată/deductibilă încă neexigibilă, deoarece facturile respective nu au fost încă încasate/plătite. În exemplul nostru, compania A va trebui să reconfigureze sistemul informatic astfel încât acesta să semnaleze când este datorat și trebuie declarat în declarațiile fiscale TVA‑ul aferent vânzărilor locale (respectiv la prima dintre „data încasării” sau la expirarea celor „90 de zile calendaristice”). În egală măsură, companiile A și C vor trebui să‑și reconfigureze sistemul informatic astfel încât să deducă TVA‑ul aferent achizițiilor locale la data plății facturilor. Compania B care nu aplică „TVA la încasare” va trebui să configureze în sistemul integrat ERP (Enterprise Resource Planning – n.r.) două tipuri de achiziții cu reguli diferite de TVA: de la furnizori care aplică sistemul normal de TVA și de la cei care aplică sistemul de TVA la încasare.
Cum vom identifica furnizorii care aplică un sistem sau altul? Se pare că identificarea se va efectua pe baza unui registru public sau în funcție de mențiunile din factură. Dar dacă registrul nu este actualizat sau furnizorul nu emite factura corect? Putem să ne imaginăm dificultățile generate de schimbarea în ERP a statutului unui furnizor în funcție de sistemul de TVA pe care‑l aplică la un moment dat. În egală masură, companiile vor trebui să‑și modifice și procedurile de lucru. Ar trebui menționate aici și dificultățile majore în a reconcilia TVA‑ul înregistrat/declarat/plătit în cazul unor inspecții fiscale. S‑ar putea ca aceste eforturi să determine companiile mari să limiteze tranzacțiile cu cei care aplică „TVA la încasare”.
Având în vedere cele de mai sus, putem trage concluzia că, deși sistemul va ajuta într‑o oarecare măsură companiile care‑l aplică și probabil va conduce la reducerea termenelor contractuale de plată, totuși va genera dificultăți majore în aplicare pentru toate companiile. Neavând posibilitatea să deducă TVA‑ul aferent achizițiilor decât la plata facturilor, companiile vor fi de fapt cele care vor „finanța” aplicarea acestui sistem.
Mihaela Dănălache este Partner Ensight Finance și are o experiență profesională de peste 22 de ani în contabilitate și taxe (peste 17 ani experiență în consultanță de afaceri). A obținut Certificatul MBA în Afaceri Internaționale la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, și a absolvit programul Executive MBA în Afaceri Internaționale la École Nationale des Ponts et Chaussées din Franța.
