Ce joburi se plătesc cu 1.000 de euro în România fără diplomă de bacalaureat

Dacă în trecut, fără studii medii, tinerii nici nu puteau visa la venituri de mii de euro în ţară, iată că, pentru cei autodidacţi, care dau dovadă de „îndemânare, performanţă şi productivitate”, lucrurile s-au schimbat, susţin specialiştii.  Să nu ai diplomă de bacalaureat nu se traduce, automat, prin faptul că îţi lipseşte un set de compentenţe pentru care un angajator ar fi dispus să plătească un salariu de 1.000 de euro net, mărturiseşte Anca Covaciu, Senior Consultant la MMM Consulting Int’l.

Dacă aruncăm o privire, motivele pentru care salariile pentru joburi care nu pretind studii medii sunt mai mari, pr fireşti. De pildă, pe de-o parte, în România, o treime dintre candidaţii la examenul de Bacalaureat au picat. Mai exact, rata de promovare a fost de 69.7%, în scădere cu câteva procente faţă de cea raportată în anul anterior. Pe de altă parte, piaţa muncii se confruntă cu un deficit semnificativ de forţă de muncă. Aici, sectorul construcţiilor şi industria ospitalităţii suferă cel mai mult, în contextul în care cel mai mulţi muncitori merg la export, iar la majoritatea conferinţelor de profil din domeniu, antreprenorii se arată nemulţumiţi de calificările străinilor pe care i-ar putea aduce în România să ocupe sutele de mii de locuri de muncă rămase libere. Dar nici IT-ul sau industria nu se lasă mai prejos. Pentru a rămâne competitivi, angajatorii cresc salariile şi, automat, „aliniază” preţurile.

 

Articolul integral pe ADEVĂRUL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed