Ce trebuie să facă turiștii români să nu se trezească cu zborul anulat

După ce mai multe companii aeriene au fost nevoite să anuleze zboruri, reprezentanții operatorilor de turism le recomandă românilor să-și cumpere întotdeauna bilete prin intermediul agențiilor.

Sunt șanse mult mai mari, astfel, să găsească rapid soluții alternative. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) subliniază importanța achiziționării biletelor de avion prin agenții, având în vedere că recent mai multe companii aeriene din întreaga lume au anulat zboruri din diverse motive, precum lipsa sloturilor, întârzieri sau insuficiența personalului.

Protecție în cazul unui zbor anulat

ANAT colaborează cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pentru a crea un Fond de garantare a biletelor de avion în caz de faliment al companiilor aeriene.

În prezent, nu există asigurări care să acopere anulările sau întârzierile provocate de aceste companii. „Recomandăm turiștilor să cumpere bilete de avion prin agențiile de turism pentru a fi protejați și pentru a avea alternative în caz de anulare”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT, citat de ProTV.

Printre avantajele rezervării biletelor de avion prin agențiile de turism, ANAT menționează protecția împotriva anulărilor.

Dacă un zbor face parte dintr-un pachet de călătorie, agențiile sunt obligate, conform legii, să găsească soluții de repatriere a pasagerilor fără costuri suplimentare.

Avantajele achiziționării biletelor prin agenții în cazul zborului anulat

ANAT subliniază că, spre deosebire de companiile aeriene, care nu anunță întotdeauna clienții despre anulări sau întârzieri, agențiile de turism informează turiștii, asigurându-se că aceștia nu se prezintă la aeroport decât atunci când au o alternativă de zbor garantată.

Un alt avantaj ar fi siguranța curselor charter, operate cu avioane închiriate de touroperatori de la companiile aeriene, care se numără printre cele mai sigure opțiuni de zbor.

„Touroperatorii sunt obligați să asigure derularea zborurilor sau să ofere alternative, atât la curse charter, cât și la circuite”, se menționează în comunicatul ANAT.

Pasagerii au dreptul la despăgubiri din partea companiilor aeriene în anumite condiții, plus cazare și masă dacă sunt întârzieri foarte mari sau anulări care periclitează revenirea pasagerului la destinație. În astfel de situații, agențiile de turism pot asigura rapid o alternativă de transport.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed