Ce trebuie să știi dacă vrei să te pensionezi mai repede

n sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

 

 

Așadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiționări:

 

 

  • pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depășit cu până la opt ani;
  • pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.

 

Notă: La bărbați deja se aplică această vârstă standard, în timp ce pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030. În mod similar, pentru stagiul complet de cotizare trebuie să știm că în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la stagiul complet de cotizare de 35 de ani abia în ianuarie 2030.

 

Este foarte important de știut că, atunci când se solicită acest tip de pensie, la calculul stagiului de cotizare nu se iau în considerare așa-zisele perioade asimilate la care face referire Legea pensiilor:

 

  • perioadele când s-a acordat pensie de invaliditate;
  • perioadele de timp în care au urmat cursurile la zi ale învățământului universitar (dacă le-au absolvit cu diplomă);
  • timpul cât au satisfăcut serviciul militar sau au fost elevi ai școlilor militare/de agenți de poliție ori studenți ai unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

 

Vezi aici  Cum se calculează pensia anticipată parțială

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed