CES 2013: Sony prezintă noua gamă de camere foto compacte Cyber-shot

De patru ori mai puternic decât anul trecut, stabilizatorul optic SteadyShot, disponibil pe modelele cu senzor Exmor R CMOS, reduce efectul de tremurat al camerei pentru rezultate excelente chiar şi în condiţii de zoom – o cauză obişnuită a imaginilor tremurate, astfel că noile camere foto oferă rezultate mai bune în toate condiţiile de zoom, de la peisaje la fotografii macro.

 

Modul Superior Auto, perfecţionat pe toate modelele cu Exmor R CMOS, stabileşte cele mai bune setări pentru cameră. Cyber-shot recunoaşte şi mai multe ipostaze de fotografiere, inclusiv scene complicate în condiţii de iluminare scăzută. Toate setările sunt ajustate automat pentru rezultate mai bune ziua sau pe înserat, iar tehnologia de detecţie a mişcării oferă imagini fără efect de tremurat când subiectul se află în mişcare.

 

Wi-Fi-ul încorporat (Cyber-shot WX200) oferă posibilitatea distribuirii imaginilor într-un mod foarte uşor. Cu ajutorul aplicaţiei Play Memories Mobile, utilizatorii pot distribui poze pe reţele sociale după ce le-au descărcat de pe cameră pe smartphone sau tabletă. De asemenea, le pot vedea direct pe TV-ul conectat sau pe PC fără a mai fi nevoie de cabluri. Modulul Wi-Fi oferă posibilitatea folosirii smartphone-ului ca telecomandă pentru cameră. Astfel, telefonul conectat devine al doilea declanşator – perfect pentru autoportrete sau fotografii de grup din care utilizatorul nu vrea să lipsească. Şi alte funcţii ale camerei pot fi controlate prin Wi-Fi de pe mobil, cum ar fi declanşarea filmării, zoom-ul, bliţul, temporizatorul sau previzualizarea imaginii.

 

Disponibil pe modelele Cyber-shot de anul acesta, modul Beauty Effect oferă cele mai frumoase portrete. După fotografiere, camera retuşează fotografiile, eliminând petele de pe faţă sau ridurile. Funcţia poate să corecteze ochii pe jumătate închişi, albul dinţilor şi poate retuşa luciul vizibil pe frunte. Toate modelele noi sunt echipate cu bliţul avansat, care facilitează fotografierea subiecţilor aflaţi în depărtare. Este perfect pentru fotografiile de la petreceri sau fotografiile realizate pe timp de ceaţă.

 

Disponibilă pe toate modelele cu senzor Exmor R CMOS, compatibilitatea cu noul TRILUMINOS(TM) Colour4 oferă fotografiilor culori naturale şi bogate. Utilizatorul va experimenta o paletă de culori foarte realiste atunci când imaginile şi clipurile video sunt vizualizate pe TV-uri BRAVIA care suportă Display TRILUMINOS.

 

Noile modele de Cyber-shot

 

Camerele subţiri şi compacte Cyber-shot WX200 şi WX60 cu design elegant surprind imagini superbe şi clipuri Full HD, fiind ideale pentru călătorii şi fotografiere zilnică. Suficient de robustă, noua Cyber-shot TF1 face faţă zăpezii, nisipului, prafului, temperaturilor foarte scăzute şi scufundărilor la 10m5. Carcasa rezistentă la şocuri este construită pentru a fi folosită cu uşurinţă în diverse situaţii precum urcările pe munte, plimbările cu bicicleta sau ieşirile la piscină. Camera ajustează automat luminozitatea LCD-ului pentru o vizualizare clară a imaginii. Cu un zoom de 26x, Cyber-shot H200 permite utilizatorului să fotografieze ca un profesionist fără a mai fi nevoie să schimbe obiectivele. Grip-ul ergonomic şi aspectul de DSLR sunt inspirate din design-ul modelelor Sony „α”.

 

Uşoară şi compactă, Cyber-shot W730 este o cameră compactă extrem de uşor de folosit, iar W710 beneficiază de butoane mari pentru începători. Utilizatorul poate înregistra clipuri HD fără a mai fi nevoie de setări complicate.

 

Caracteristici

 

Cyber-shot WX200 – 18.2 megapixeli efectivi, senzor Exmor R™ CMOS, zoom optic 10x, obiectiv Sony G, stabilizator optic SteadyShot, Full HD video, Superior Auto, Autofocus rapid, Wi-Fi, Beauty Effect, Advanced Flash.

 

Cyber-shot WX60 – 16.2 megapixeli efectivi, senzor Exmor R CMOS, zoom optic 8x, obiectiv Carl Zeiss Vario-Tessar, stabilizator optic SteadyShot, Full HD video, Superior Auto, Beauty Effect, Advanced Flash.

 

Cyber-shot TF1 – rezistent la apă 10m, praf, şocuri şi îngheţ5. 16.1 megapixeli efectivi, senzor Super HAD CCD, zoom optic 4x, stabilizator optic SteadyShot, HD video, Beauty Effect, Advanced Flash.

 

Cyber-shot H200 – 20.1 megapixeli efectivi, senzor Super HAD CCD, zoom optic 26x, HD video, Intelligent Auto, Beauty Effect, Advanced Flash, compatibil cu baterii AA.

 

Cyber-shot W730 – 16.1 megapixeli efectivi, senzor Super HAD CCD, zoom optic 8x, obiectiv Carl Zeiss Vario-Tessar, stabilizator optic SteadyShot, HD video, Intelligent Auto, Beauty Effect, Advanced Flash.

 

Cyber-shot W710 – 16.1 megapixeli efectivi, senzor Super HAD CCD, zoom optic 5x, obiectiv Sony, HD video, Intelligent Auto, Beauty Effect, Advanced Flash. Noile camere compacte digitale

 

Cyber-shot WX200, WX60, TF1, H200, W730 şi W710 sunt disponibile în Europa din februarie 2013.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed