CFR Marfă va fi privatizată până pe 20 iunie

„CFR Marfă va fi privatizată până la data 20 iunie, când vom anunţa investitorul privat desemnat, iar dacă nu va fi privatizată eu nu voi mai fi ministru”, a declarat ministrul transporturilor.

 

Ministrul a precizat că societăţile CFR Marfă şi CFR Călători vor avea management privat până la sfârşitul lunii februarie iar Metrorex şi celelalte companii până la sfârşitul lunii aprilie.

 

„În ceea ce priveşte CFR Marfă termenul pe care ni-l dăduse consultantul era luna octombrie pentru privatizare. Reducând la maxim termenele am ajuns la sfârşitul lunii iunie şi pe 20 vom desemna investitorul care va prelua compania. Pot să vă spun că avem foarte mulţi investitori, companii puternice din domeniu, interesaţi să preia CFR Marfă”, a spus ministrul transporturilor.

 

Ministrul a prezentat în comisiile reunite de specialitate din Parlament bugetul Ministerului Transporturilor acesta fiind avizat în forma transmisă de Guvern, niciunul din cele 205 amendamente nefiind adoptat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed