Chipul regelui Richard al III-lea, reconstituit după 500 de ani

Chipul monarhului, reconstruit de cercetătorii de la Universitatea Dundee din Scoţia cu ajutorul unor tehnici de scanare în 3D a craniului, a fost dezvăluit marţi, la Londra, de Societatea prietenilor regelui Richard al III-lea, care a finanţat acest proiect.

 

„Pentru toţi aceia care aveau în minte multiplele portrete care îl reprezentau (pe Richard al III-lea, n.r.) cu un trup şi trăsături diforme, acest chip calm şi gânditor va reprezenta un mare şoc”, au declarat membrii acestei asociaţii, care doresc reabilitarea imaginii suveranului.

 

Potrivit acestei asociaţii, portretele regelui Richard al III-lea realizate după moartea sa îi urâţeau trăsăturile şi îi micşorau ochii, artiştii fiind fără îndoială influenţaţi de reputaţia sinistră a monarhului britanic.

 

După moartea, în 1485, a regelui Richard al III-lea, ultimul monarh din dinastia Plantageneţilor, tronul Angliei a revenit dinastiei Tudorilor, ai cărei reprezentanţi l-au descris pe fostul rege ca pe un tiran avid de sânge şi cu un corp diform. William Shakespeare a întărit această reputaţie detestabilă, imortalizându-l sub trăsăturile unui cocoşat care şi-a asasinat doi nepoţi ce îi barau accesul la tron.

 

Richard al III-lea, mort în război la vârsta de 32 de ani, avea „un aspect mult mai plăcut şi mult mai juvenil, departe de imaginea trădătorului cu sânge rece” prezentată de Shakespeare, afirmă membrii acestei societăţi.

 

Graţie osemintelor descoperite sub o parcare din Leicester, un oraş din centrul Angliei, identificate oficial, luni, ca aparţinând regelui dispărut, oamenii de ştiinţă ştiu deja că fostul monarh suferea de scolioză, dar nu avea niciun braţ atrofiat şi nu era nici cocoşat, aşa cum pretindeau legendele britanice.

 

Până în zilele noastre nu a rezistat niciun portret realizat în timpul vieţii sale, „iar toate cele postume care au rezistat se aseamănă foarte mult, atât de bine încât cercetătorii au crezut dintotdeauna că ele s-au inspirat dintr-un portret sau din mai multe portrete pictate în timpul vieţii sale”, a explicat istoricul John Ashdown-Hill.

 

Experţii consideră că descoperirea scheletului lui Richard al III-lea va permite schimbarea percepţiei pe care oamenii o au despre scurta domnie (de doar doi ani) a acestuia şi creditarea fostului monarh, un veritabil reformator, cu o serie de realizări importante.

 

Descoperirea osemintelor sale a generat apariţia unei veritabile vocaţii: arheologii au solicitat deja autorizaţia pentru a exhumarea rămăşiţelor pământeşti dintr-un mormânt anonim din Winchester, considerând că acestea ar putea aparţine regelui Alfred cel Mare (871-899), celebru pentru faptul că organizat apărarea regatului britanic împotriva vikingilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed