Profitul net a scăzut la 24 milioane dolari, de la 63,4 milioane dolari, în al doilea trimestru din 2008. Veniturile au scăzut cu 39%, la 186,2 milioane dolari.

Câştigurile CME au fost afectate de scăderea economică şi de reducerea sumelor alocate pentru publicitate în Cehia, Ucraina, România şi alte ţări din regiune.

”Pieţele de publicitate au revenit la nivelurile din 2007. Acesta a fost un proces dificil pentru noi şi pentru acţionarii noştrii”, a spus directorul executiv şi preşedintele CME, Adrian Sârbu.

Pierderile din prima jumătate a anului s-au ridicat la 20,4 milioane dolari, comparativ cu un profit net de 77,9 milioane dolari, în perioada echivalentă din 2008.

În martie, Time Warner Inc. a cumpărat o participaţie de 31% în CME, pentru care a plătit 241,5 milioane dolari.

Rezultatele financiare ale companiei vin în contextul în care CME a anunţat marţi că a semnat un acord cu managementul MediaPro, pentru achiziţionarea MediaPro Entertainment (MPE), într-o tranzacţie complexă, estimată de banca americană Merrill Lynch la 97,6 milioane de dolari.

În schimbul diviziei de entertainment MPE, şeful MediaPro, Adrian Sârbu, va primi 10 milioane de dolari cash, 2,2 milioane de acţiuni CME şi i se va oferi posibilitatea să cumpere, în viitorul apropiat, încă 850.000 de acţiuni, la preţul de astăzi (21,75 de dolari bucata).

Odată cu achiziţionarea MPE, grupul CME va prelua şi datoriile în valoare de 36,5 milioane de dolari şi va înapoia conducerii MediaPro 8,75% din celelalte afaceri din MediaPro Management.

La sfârşitul lunii martie, companiile Warner Bros şi CME au semnat un parteneriat de lansare şi operare a unor noi canale tematice de televiziune în zonele de acoperire ale CME. Unele dintre acestea vor purta marca studiourilor Warner Bros şi vor difuza filme şi seriale internaţionale, incluzând titluri din colecţia de top a celor de la Warner Bros.

CME deţine mai multe televiziuni în şapte ţări din Europa de Est, în Bulgaria, Ucraina, Slovenia, Slovacia, România, Croaţia şi Cehia.