Colindători de carieră, șomeri de Crăciun! "După 15 ani, în decembrie nu am nici un spectacol"
Publicat la 15.12.2020, 14:35:41

Pandemia care ne-a dat peste cap pe toţi, i-a afectat foarte mult şi pe artişti care, fie şi-au anulat spectacole, fie nu au mai putut nici să şi le programeze.
De sărbători, Paul Surugiu – Fuego (44 de ani), Ştefan Hruşcă (63 de ani, împliniţi pe 8 decembrie) şi Ştefan Bănică Jr (53 de ani), care se întreceau în ultimii ani cu spectacole care mai de care mai frumoase, iată că anul acesta, nici unul dintre ei nu va mai putea cânta pentru români colinde, în săli de spectacole, din pricina pandemiei de coronavirus.
”După 15 ani mi-am anulat turneul de colinde din luna decembrie, care trebuia să înceapă exact de Ziua Naţională. Trebuiau să fie 35 de oraşe mari ale României, în cele mai mari săli de spectacole, oamenii au rămas dezamăgiţi. Nu pot decât să mă urmărească pe canalul meu de YouTube, unde am lansat două cântece noi acum în luna decembrie, unul se cheamă, «Glas de colindă», al doilea «E Crăciun». Din păcate, după 15 ani, în luna decembrie nu am nici un spectacol. Am prins şi vremurile acestea, vremuri grele pentru toţi românii şi mă întristează faptul că nu pot să fiu în faţa publicului meu, să-i fac pe oameni fericiţi. Din păcate acestea sunt restricţiile, eu sunt un om corect şi cu rigurozitate. Păstrez toate restricţiile şi tot ceea ce se spune în legislaţie, aşa că nu-mi rămâne decât să stau cu familia mea, pentru că, atenţie, în 15 ani este prima dată când stau cu familia mea de Sărbători. Niciodată nu am stat cu familia de Sărbători decât în luna ianuarie, când îmi luam liber două săptămâni şi făceam Crăciunul şi Revelionul pe stil vechi. Ei, anul acesta voi sta pentru prima dată cu familia mea după 15 ani”, a declarat Fuego pentru Click!.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Țările în care oamenii divorțează cel mai mult. Cum ajunge divorțul să coste economia și locul României în top

People
Horoscop bani și carieră 5 octombrie 2026. Inițiativa trebuie susținută de alegeri bine calculate

People
Horoscop bani și carieră 4 octombrie 2026. O zi în care răgazul poate ajuta la alegerea următorului pas

People
Ethan Hawke, mândru de mama lui româncă de adopție. Strângere de fonduri la New York pentru copiii români, alături de un mare actor de la Hollywood

People
