O companie aeriană saudită și o filială gigantului brazilian Embraer vor să construiască elicoptere electrice în Riad şi Jeddah

Compania aeriană saudită Flynas a semnat un memorandum de înţelegere cu Eve Air Mobility, cu sediul în Brazilia, pentru a explora posibilitatea de a începe operaţiunile cu elicoptere electrice în regat, scrie publicaţia Arab News.

Eve Air Mobility este o subsidiară a constructorului brazilian de aeronave  Embraer şi produce avioane electrice cu decolare şi aterizare verticală (eVTOL) şi infrastructură de mobilitate aeriană urbană. Compania a fost fondată în octombrie 2020.

Potrivit acordului, ambele părţi vor examina potenţialul ”viitorului operaţiunilor electrice de decolare şi aterizare pe verticală” în regat într-o manieră durabilă.

Conform unui comunicat, o posibilă lansare a elicopterelor electrice în Riad şi Jeddah va avea loc până în anul 2026.

Bander Al-Mohanna, CEO al Flynas, a declarat că acordul face parte din eforturile continue ale transportatorului aerian privind avansul tehnologic în domeniul aviaţiei pentru a asigura un viitor durabil, aliniat cu obiectivele net zero evidenţiate de regat.

„Suntem încântaţi să explorăm soluţiile durabile cu Eve Air Mobility, o companie care face pionierat în acest domeniu, în conformitate cu strategia Flynas de a adopta iniţiative cu impact sustenabil asupra mediului, societăţii şi economiei în paralel cu obiectivele naţionale de neutralizare a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2060”, afirmă acesta.

În comunicat se precizează că această înţelegere va contribui la industria aviatică din Arabia Saudită prin construirea şi sprijinirea viitorului ecosistem local pentru zboruri electrice, contribuind în acelaşi timp la obiectivele de sustenabilitate ale Vision 2030 şi la obiectivele ambiţioase din domeniu.

„Acest parteneriat reprezintă nu numai o piatră de hotar în viziunea noastră comună privind călătoriile aeriene sustenabile, ci şi un angajament de a modela un transport mai eficient, mai ecologic şi mai accesibil”, a declarat Johann Bordais, CEO al Eve Air.

El a adăugat: „Aşteptăm cu nerăbdare să începem această călătorie revoluţionară cu Flynas, în timp ce ne unim forţele pentru a promova viitorul mobilităţii aeriene în Arabia Saudită”.

La începutul acestei luni, flynas a devenit membru afiliat al Organizaţiei Mondiale a Turismului din cadrul ONU. Cu această ocazie, transportatorul aerian a devenit prima companie aeriană saudită şi prima companie aeriană low-cost din Orientul Mijlociu care s-a alăturat organizaţiei.

De asemenea, s-a asociat iniţiativei ONU Global Compact în luna august, devenind prima companie aeriană low-cost din Orientul Mijlociu care s-a alăturat celui mai mare proiect de sustenabilitate corporativă din lume.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri