Compania românească Alconor a luat un credit de 13 milioane de euro de la ING Bank România, pentru investiţia în linia de hrană pentru animale de companie

”ING Bank România a finanţat cu 13,4 milioane de euro compania Alconor, cu capital integral românesc, ce activează în domeniul producţiei de băuturi răcoritoare, dar şi de hrană pentru animale de companie. Cu finanţarea acordată, Alconor vizează consolidarea segmentului de hrană uscată pentru animale de companie, prin creşterea capacităţii de producţie şi a portofoliului de produse, precum şi acoperirea mai bună la nivel naţional”, anunţă banca.

În anul 2021, compania a demarat un proiect de investiţii major care includea producţia, ambalarea, distribuţia şi vânzarea de hrană pentru animale de companie, ce reprezenta un nou domeniu de activitate al societăţii. În contextul creşterii pieţei de produse pentru animale de companie, prin noul credit contractat, Alconor Company are în vedere noi invesţii importante.

”Parteneriatul cu Alconor datează încă din 2014. Astăzi, nouă ani mai târziu, compania a ajuns la o cifră de afaceri de aproape patru ori mai mare, de 263 milioane de lei în 2022. În această perioadă, expunerea de creditare oferită de ING a ajuns la 25 milioane de euro, care acoperă nevoia de capital de lucru a companiei, dar şi finanţarea proiectelor de investiţii. Printre acestea, s-au numărat extinderea capacităţii fabricii din Carei, achiziţia de tehnologii de ultimă generaţie şi expansiunea în regiunea Bucureşti-Ilfov prin unitatea de producţie situată în Voluntari”, spune Alexandrina Băluţă, manager Strategie Companii Medii, în divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.

Planurile companiei Alconor includ extinderea sortimentelor de hrană pentru animalele de companie, pentru a oferi şi conserve cu mâncare umedă. Obiectivul Alconor este să ofere hrană completă, diversificată şi să promoveze un stil de viaţă sănătos pentru animalele de companie.

Compania Alconor, cu sediul în Carei, are o prezenţă de 24 de ani de activitate în producţia de apă de izvor, băuturi răcoritoare şi energizante pe piaţa din România. Totodată, pe lângă fabricarea produselor proprii, compania Alconor îmbuteliază mărci private pentru cei mai mari retaileri din piaţa românească.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.  

Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi are peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed