Corina Chiriac, contract cu una dintre cele mai populare băuturi carbogazoase la nivel mondial. La 74 de ani a intrat în galeria faimoșilor promoteri ai brandului precum Michael Jackson, Shakira ori Justin Timberlake

0

La 74 de ani, Corina Chiriac mai atinge un record! Artista emblematică a muzicii ușoare românești își asociază imaginea cu una dintre cele mai populare băuturi carbogazoase la nivel mondial, agreată chiar și în România comunistă, în perioada de aur a melodiilor artistei.

Actrița și solista ce a lansat mari succese în prodigioasa sa carieră muzicală, amintim ”Ce dor mi-a fost”, ”Ce mică-i vacanța mare”, ”Ne cunoaștem din vedere”, ”Inimă nu fi de piatră”,”Vino iubire înapoi” ori ”Strada Speranței”, surprinde în campania de promovare a brandului cu o asociere între generații. În scop comercial, Corina Chiriac lansează alături Smiley un colind inedit, ”garnisit” și cu un videoclip.

Corina Chiriac, contract cu una dintre cele mai populare băuturi carbogazoase la nivel mondial

”Am primit cu bucurie ṣi surprindere propunerea de a colabora cu Smiley la realizarea unui colind celebru, cu totul altfel orchestrat, pentru Sărbătoarea de Crăciun. A fost o reală plăcere să mă aflu în compania unei echipe formată din tineri profesioniṣti ṣi entuziaṣti deopotrivă! Smiley ṣi cu mine vă oferim un Colind Altfel, iar eu urez tuturor Sărbători fericite cu Sănătate ṣi Belṣug!”, a spus Corina Chiriac, artista care a debutat în galeria marilor vedete ce și-au asociat imaginea cu populara băutură.

Debutul Corinei Chiriac s-a produs în 1965, în eterul național odată cu intrarea faimosei băuturi pe piața românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.