Cristi Minculescu împlinește astăzi 65 de ani. Pentru artist, data de astăzi are o altă semnificație, poate mai importantă decât aniversarea.
De ziua sa, în urmă cu 44 de ani, a fost acceptat drept solistul Iris, formația devenită simbol muzical al rezistenței culturale pentru generații de iubitori ai rockului în perioada comunismului. Nume cu care continuă să se identifice în ciuda deselor sale ”demisii” din sânul legendarei formației pe care a părăsit-o definitiv, în 2017. Legendarul Minculescu se numără printre puținii artiști care a făcut legătura între vechile generații de rockeri români și cele actuale, solistul activând cu succes din 1980.
O face și în prezent, dar nu alături de Nelu Dumitrescu, liderul grupului Iris. După un proces controversat ce a lovit imaginea formației etalon a rockului nostru, Minculescu și-a câștigat în instanță, la rândul său, dreptul de a se prezenta prin titulatura Iris.
Legendarul Cristi Minculescu împlinește astăzi 65 de ani! De ziua sa, chiar pe 9 ianuarie 1980, Cristi Minculescu a fost acceptat în grupul Iris, deja consacrat pe scena muzicală românească.
Atitudinea și vocea sa inconfundabilă l-a convins pe Nelu Dumitrescu, Emil Lechițeanu și Nuțu Olteanu că este solistul de care Iris are nevoie! “Cu părinții mei a fost o discutie destul de lunga, le-am explicat că asta era destinul meu și ca nu mai avea rost sa ne certam. Ai mei au facut tot felul de încercări, pe deplin justificate, să mă întoarcă din drum. Și totuși, le plăcea foarte mult la concerte!”, a povestit Cristi care și-a început cariera în 1979, ca solist al trupei Harap Alb. În 1980 a ajuns la Iris ca apoi, în 1982 a părăsit grupul pentru a forma grupul Voltaj, fiind înlocuit de Dan Bittman. În 1984 Minculescu se întoarce la Iris, formație pe care a mai părăsit-o și în 2012 din cauza unor probleme de sănătate.
Din 2017, Cristi Minculescu cântă cu Valter Popa (chitară) și Doru Borobeică (chitară bass) sub titulatura Iris Cristi Minculescu, Valter&Boro.