Criza francilor elvetieni: cinci solutii pentru romani

Joi și vineri, francul elvețian s-a apreciat cu 15,7% și, respectiv, cu 2,2% raportat la leul românesc. Dintr-un foc, ratele românilor care au credite în franci elvețieni au crescut, conform estimărilor, în medie, cu 300-350 lei/lună, la o rată medie de 500-600 franci.

 

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a precizat, vineri, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

 

Panica s-a instalat în rândul acestor persoane, iar analiștii și autoritățile caută soluții pentru această problemă. Vă prezentăm variantele de soluții propuse și identificate până acum de autorități, societatea civilă și analiști pentru a-i salva de incapacitatea de plată pe românii care au credite în franci elvețieni.

 

  1. Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, au avut o întâlnire, la finele săptămânii trecute, în urma căreia au venit cu două soluții: rescadențarea creditelor și programe de ajutorare ale băncilor.

 

  1. Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) au trimis către autorități o scrisoare deschisă în care amintesc câteva dintre propunerile înaintate în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei de Buget-Finanţe de la Camera Deputaţilor cu privire la debitorii în franci elveţieni. Printre acestea se numără obligarea băncilor de a propune clienţilor opţiunea de a converti creditele deţinute în franci elvețieni, în moneda naţională, în cazul în care cursul valutar s-a apreciat cu minim 20% faţă de momentul accesării finanţării. Totodată, cursul de conversie nu va putea depăşi cursul de la momentul acordării creditului cu mai mult de 20%.

De asemenea, măsurile legislative ar trebui să cuprindă interzicerea solicitării şi aplicării oricăror alte comisioane, costuri şi garanţii suplimentare în procesul de conversie a creditelor, dar şi interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în nouă moneda de creditare.

 

  1. Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a afirmat că băncile care au dat credite în franci elveţieni trebuie să se descurce pe cont propriu. „La momentul în care băncile din România au acordat aceste credite în franci elveţieni nu au discutat în interiorul ARB dacă este bine nu este bine. Acţionarii i-au dirijat. Tot singure trebuie să iasă din marasmul asta”, a precizat șeful ARB.

 

  1. Avocatul Gheorghe Piperea consideră că aprecierea puternică a francului elveţian va crea o problemă socială foarte gravă, iar BNR este responsabilă pentru această situaţie, care trebuie remediată printr-un act normativ. „Pentru toată lumea, debitori şi bănci, ar trebui dată o Ordonanţă de Urgenţă care să impună un plafon pentru cursul dintre francul elveţian şi leu. Această monedă este una toxică, vânzarea acestor credite a fost ca şi cum ai vinde otravă. Cei care au făcut acest gest iresponsabil ar trebui să răspundă, BNR ar trebui să răspundă”, a declarat acesta.

 

  1. În opinia brokerului Cristian Sima, soluția pentru rezolvarea problemei creditelor în franci elvețieni este următoarea: „Toate casele cumpărate cu credite în franci valorează pe jumate pentru că sunt luate în 2007. Toți debitorii în franci să se ducă la bancă și să le dea casa refuzând să plătească creditul, banca e obligată să vândă casele, statul le cumpără și le dă la aceleași persoane cu credit în lei și o dobândă mai mare cu doua puncte decât dobânda la titlurile de stat pe 10 ani”. Beneficiile ar fi că băncile își marchează pierderea, dar măcar eliberează provizioanele, curățând bilanțul, oamenii își salvează casa, statul câștigă și el 2% pentru că banii necesari cumpărării îi ia din vânzarea titlurilor de stat pe 10 ani. Clienții vor pierde banii pe care i-au plătit până acum, în schimb vor recumpăra casa la jumătate din prețul inițial. Ar fi o soluție care nu ar implica niciun ban cheltuit de la buget. „Nu e prea ortodox, dar funcționează”, spune Cristian Sima.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed