Cum arată viitorul la Salonul Auto de la Frankfurt

Un salon auto este reuşit în primul rând datorită conceptelor prezentate la standurile expozanţilor. Iar din acest punct de vedere, Salonul Auto de la Frankfurt a depăşit aşteptările.

Constructorul Audi a prezentat, de exemplu, conceptul Urban, un cabrio şi un coupé care combină caracteristicile unui model sportiv cu cele ale unui automobil de oraş. Propulsia modelului, cu doua locuri, este asigurată de două motoare electrice e-tron. La randul sau, BMW vede un viitor bazat pe modele electrice. Pe lângă designul futurist, maşinile au fost dotate cu ultima generaţie de tehnologii eco.

BMW i3 va fi primul model electric de serie al Grupului BMW. Acesta este destinat zonelor urbane şi se recomandă ca primul vehicul electric premium. Conceptul i8 este un model hibrid care preia motorul electric de 170 de cai putere al lui i3 şi foloseşte şi o unitate de 220 de cai putere. Divizia Smart a Daimler este reprezentată de un concept denumit Forvision. Acest studiu are două misiuni principale: aceea de a prezenta noul limbaj de design al viitorului Fortwo şi oferă indicii despre tehnologia care este pregătită pentru viitoarele modele ale firmei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed