În 20 mai, la sediul din Comuna Călinești, a avut loc evenimentul de deschidere al primului Centru Educațional Româno-German din Județul Argeș. Inițiativa precum și demersurile de implementare îi aparțin muzicianului român Daniel Vlad, care a inițiat acest proiect din dor de România, după mai bine de 30 de activitate în Germania. La deschidere a participat fanfara Thuringer Blaskapelle, la conducerea căreia s-a aflat, de-a lungul timpului, Daniel Vlad. Colaborarea româno-germană a traversat granițele diferențelor de limbă și cultură, iar centrul a primit binecuvântarea preoților de rit ortodox ai comunei. Aflăm de la fondatorul acestui Centru care sunt așteptările pentru acest proiect unic în Județul Argeș.

– Evenimentul a marcat deschiderea unei școli de muzică, un proiect care implică și cursuri de limbi străine…
Eu am intitulat acest proiect Centrul Educațional Româno-German, pentru că oferim cursuri de Limba Germană, dar și cursuri de muzică, Limba Engleză, Limba Română, Matematică – toate pentru copiii din mediul rural. Copiii „de la țară”, care nu au posibilități să ajungă la oraș.

– De ce acum, în acest moment al carierei tale? Practic, tu ai plecat din România după ce ai urmat studiile muzicale aici, ți-ai format și consolidat cariera pedagogică în Germania și acum te întorci în România cu experiența de acolo.
Știi cum este… Nu mi-am uitat niciodată rădăcinile. Am constatat că aici sunt mulți copii care au nevoie de un pedagog bun și este o provocare pentru mine. Ajungând la o vârstă și la un nivel în carieră pot să spun că am avut de toate. M-a încântat ideea de a începe… altceva.

– Îți amintește vreunul dintre copiii care studiază la acest Centru de tine, la vârsta lor? Vezi potențial în vreunul astfel încât să devină muzician profesionist?
E prea devreme să mă pronunț. Eu sunt aici de câteva luni, iar Centrul abia se deschide. Preoții care au slujit astăzi, oferind binecuvântarea pentru acest Centru sunt în corul de care mă ocup, în orașul Topoloveni. Deci am idei de proiecte pentru toate vârstele. În cazul meu, un ochi râde, unul plânge, pentru că Fanfara Thuringer Blaskapelle a venit din Germania special pentru ca să îmi fie aproape în acest moment. Formația este compusă din membri din mai multe orașe din Thuringia și cântă muzică tradițională germană dar au învățat și Perinița, și sârbe… Cei din componența fanfarei spun mereu că îmi simt lipsa acolo, în Germania. Iar acum cei din România îmi spun că putem face proiecte frumoase aici… E greu cu dorul – nu poți să uiți 30 de ani… Fanfara din Germania a fost în România ultima dată acum 10 ani. Acum și-au adus și prietenii. Prietenia lor nu m-a dezamăgit niciodată.

– Zona nu este foarte cunoscută din punct de vedere al unor noi branduri artistice. Ca identitate, poate cel mai… comercial brand este Magiunul de Topoloveni. Te gândești că există potențial ca zona să devină cunoscută și pentru activități artistice?
Nu sunt foarte optimist, pentru că sprijinul este destul de mic. În Germania, munca pentru Tineret este puternic sprijinită de autorități. Aici, din păcate, nu prea sunt fonduri pentru Cultură. Mai degrabă ești voluntar. Caut copiii, le ofer instrumentele muzicale pentru studiu… Posibilitățile financiare ale oamenilor sunt modeste… Dar o să vedem.

– Deci Centrul este o investiție personală.
Da. De suflet! Din punct de vedere financiar… toată lumea mă ia drept nebun că las Germania pentru un astfel de proiect în România. Dar banii nu sunt totul. Și sper ca exemplul meu să mobilizeze mai mult autoritățile și sponsorii din zonă.

– Ai plecat din România în 1989 și ai ales Germania. Ai vrut să ajungi în această țară sau, pur și simplu, te-a atras legenda despre o țară dezvoltată, sigură?…
Nu am vrut să plec din țară. În 1989 nu se mai promova muzica profesionistă – era un loc pe țară la Conservator… Germania mi-a întins o mână și eu acolo m-am dezvoltat ca artist și ca pedagog. Acolo am făcut și Pedagogie, și Dirijat… Pot să spun că mă identific cu acea cultură germană și aici, în România, toți îmi spun „Neamțul” pentru că m-am impus prin corectitudine și prin lucrurile stabile și serioase.

– Când ai plecat din România plănuiai să te întorci peste… 30 de ani, să faci aici o școală?
Când am plecat, voiam să mă întorc în doi ani. Și am rămas 30… Nu credeam că voi face o școală aici, în satul bunicilor mei și al mamei mele. Dar, înainte de acest lucru, nu visam să fiu director peste colegii mei germani. Și nu m-am impus, chiar am fost iubit.

– Cum este să trăiești într-o valiză?
Între două lumi?! E greu. Încă îmi este greu pentru că o jumătate din mine are nevoie de ce era acolo – stabilitate, confort financiar, cealaltă jumătate din mine are nevoie de nebunia aceasta românească, latinitatea aceasta specifică. Mă doare și când se spune că germanii sunt reci – cei care mi-au fost alături atâta timp sunt calzi, știu să se bucure și să își facă prieteni și chiar își dau silința să învețe câteva cuvinte în limba română.

– Care este potențialul acestui centru? Câți copii ați putea forma?
100 de copii, în grupe de câte 10 copii. Nu ne dorim grupe mari, pentru că ne propunem calitate și dorim să ne asigurăm că petrecem timp cu fiecare copil.

– Programul este gândit ca interval orar de afterschool?
Da. Cursurile sunt după-amiaza, iar modulele sunt realizate în funcție de vârstele copiilor.

– Cei care doresc să se înscrie, cum pot face acest lucru?
Pe e-mail la [email protected] sau 0724746450.

– Câți profesori sunt la acest centru?
Momentan suntem trei. Dar cercetăm piața și, în funcție de cum va fi primit proiectul, ne gândim să ne dezvoltăm.

– Va continua acest schimb de experiență? Adică elevii acestui Centru vor putea exersa conversația în limba germană alături de vorbitori nativi?
Da. Îmi doresc să facem din ce în ce mai multe evenimente cu shimb de experiență. Muzica unește! Cei din fanfare aceasta nu sunt muzicieni profesioniști, au alte profesii – sunt medici, ingineri, șoferi, oameni din toate categoriile profesionale. Ei se pot constitui în exemple – nu contează „ce” ești, contează „cine” ești.

– La câte instrumente cânți?
Corn, pian, trompetă, saxofon, percuție, tuba wagneriană, orgă, acordeon…

– Dacă te-ai întâlni acum cu Daniel Vlad din 1989, cu valiza, cu gândurile de pronit la drum… Dacă tu cel de acum l-ai întâlni pe cel care ai fost atunci, ce ți-ai spune?
Să nu fac compromisuri. Să fac ceva pentru suflet și nu pentru ceilalți – asta m-a urmărit toată viața: întotdeauna primul lucru l-am făcut pentru alții și m-am pus prea des pe locul doi.