Derivativele Bursei din Sibiu au avut o evoluţie mixtă, pe fondul incertitudinii din piaţa la vedere

În şedinţa precedentă, investitorii au încheiat circa 21.000 de contracte la termen de tip futures şi opţiuni, în valoare totală de 55,07 milioane lei.

În cea de-a doua şedinţă a săptămânii investitorii prezenţi pe piaţa Sibex au avut parte de o evoluţie mixtă a cotaţiilor dar volatilitatea nu a fost la fel de ridicată ca în şedinţa precedentă, informează comunicatul bursei sibiene.

„Având în vedere că în piaţa la vedere, SIF-urile se află în apropierea unui nou nivel suport, am avut parte de o zi mai liniştită în care o parte a participanţilor în piaţă au preferat să aştepte confirmarea unei direcţii, aşa cum au făcut-o şi în trecut în apropierea nivelurilor suport”, a declarat Mirabela Coss, broker la SSIF Broker Cluj.

În şedinţa de marţi, cele mai căutate derivate au fost din nou cele pe activul suport al titlurilor SIF Moldova (DESIF2), cu un volum de 9.532 contracte, urmate de cele pe acţiunile SIF Oltenia (DESIF5), cu 6.533 contracte.

Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF2 cu scadenţa în martie 2009 au fost cotate la 2,82 lei, în creştere cu 0,0625 lei faţă de preţul din şedinţa precedentă, iar pentru iunie s-au apreciat cu 0,0150 lei, până la 2,3150 lei.

Derivatele pe SIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 2,4695 lei, mai scumpe cu 0,0095 lei, în vreme ce pentru decembrie au pierdut 0,0613 lei, fiind cotate la 2,53 lei.

Derivativele DESIF5 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 2,8050 lei/titlu, în creştere cu 0,0150 lei faţă de cotaţia din şedinţa precedentă, iar pentru septembrie au câştigat 0,0248 lei, până la 2,9999 lei.

În schimb, derivativele DESIF5 cu scadenţa în decembrie s-au ieftinit cu 0,0054 lei, până la cotaţia de 3,2044 lei, în vreme ce pentru scadenţa din martie anul viitor investitorii estimează titlurile SIF5 la 3,3291 lei, cu 0,0509 lei mai puţin decât în şedinţa de luni.

Derivatele pe activul suport al titlurilor Erste Bank (DEEBS) s-au ieftinit pentru scadenţa iunie cu 1,80 lei, la cotaţia de 150 lei.

În şedinţa de marţi, derivatele pe activul suport al acţiunilor Petrom (DESNP) au atras 47 de contracte. Pentru iunie, DESNP s-au depreciat nesemnificativ, cu 0,0001 lei, până la 0,4349 lei.

De asemenea, investitorii au încheiat 71 contracte la termen pe activul suport al cursului leu/euro. Astfel, moneda europeană a fost cotată în iunie la 3,6870 lei, cu 0,0032 lei mai puţin decât în şedinţa precedentă, în timp ce pentru scadenţa septembrie investitorii mizează pe o valoare a monedei europene de 3,7220 lei, cu 0,0080 lei mai mică decât în şedinţa de luni.

Pentru scadenţa decembrie, euro s-a depreciat cu 0,02 lei, fiind cotat pe la 3,71 lei/euro.

În şedinţa de marţi nu au fost încheiate contracte la termen pe aur.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed