Banca Centrală a explicat că restricţiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referinţă (Belgia, Estonia, Franţa, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia).
Consultarea literaturii economice arată că există diferenţe considerabile în atitudinea statelor membre UE în ceea ce priveşte reglementarea preţului creditului de consum:
· unele state membre au introdus plafoane stricte de rate ale dobânzii, întrucât creditele cu preţuri înalte pot agrava situaţia financiară a consumatorilor şi reflectă proasta funcţionare a pieţelor, în special pentru credite de valoare mică;
· în multe din statele membre care au reglementat domeniul, acestea au abordat în general categorii specifice de împrumuturi şi măsurile respective s-au întemeiat pe studii de impact care au ţinut cont de situaţiile din pieţele respective
· alte ţări justifică absenţa unor asemenea reglementări, în special prin aceea că plafoanele vor reduce accesul la credit, mai ales pentru persoanele cu mijloace financiare modeste.
· În plus, trebuie precizat că şi în situaţia în care reglementează preţul creditului, statele membre UE se diferenţiează în legătură cu gradul şi modul în care realizează aceasta.
Tipuri de restricţii asupra ratelor dobânzii
Înainte de a analiza experienţa în domeniu a unor state membre UE, este util să fie prezentată o tipologie a restricţiilor asupra ratelor dobânzii la credite. Un studiu IIF/ZEW din 2009*, întocmit de către un grup de experţi pentru Comisia Europeană, defineşte termenul “restricţii asupra ratelor dobânzii’ ca însemnând toate prevederile legale care limitează preţul în contractele de credit.
Potrivit acestui studiu, restricţiile privind ratele de dobândă (interest rate restrictions – IRR) se clasifică în restricţii directe asupra nivelului ratelor de dobândă (dobândă convenţională, penalizatoare) şi restricţii indirecte asupra metodelor de calcul (dobânda anuală efectivă – DAE, dobânda compusă, variabilitate), alte restricţii în privinţa elementelor de cost şi restricţii privind parametri ai creditului (rate, scadenţă, suma creditului). Restricţiile directe limitează rata contractuală sau nivelul dobânzii ce pot fi aplicate, în timp ce restricţiile indirecte au impact asupra costului creditului.
Precizăm că restricţiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referinţă (Belgia, Estonia, Franţa, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia). Plafoanele relative pot fi bazate pe o rată de referinţă a băncii centrale/rată de dobandă legală (referinţă exogena) sau pe o rată medie a dobânzilor pieţei (referinţă endogenă). Plafoanele ce depind de o referinţă exogenă prezintă dezavantajul că este foarte dificil de stabilit nivelul lor corect, astfel încât să nu se producă perturbaţii importante pe pieţe.
