Profil de manager: Dinel Staicu sau tovarăşul excentric de la Craiova

Ultima mutare importantă din 2009 în business-ul pe care îl conduce a fost cea mai importantă tranzacţie imobiliară a ultimelor luni din Craiova. Firma Mercur SA, la care SIF Oltenia deţine peste 85% din acţiuni, a cumpărat în decembrie un teren de aproape 7.000 de metri pătraţi cu scopul de a ridica un proiect de retail. Vânzătorul, Oltenia Leasing IFN SA, aflat tot în portofoliul SIF Oltenia, a primit astfel 6,2 milioane de lei (aproximativ 1,5 mil. euro).

Mercur SA deţine în oraşul din Bănie singurul centru de shopping de mari dimensiuni, operat tot sub numele de Mercur. Magazinul este amplasat în centrul oraşului.

Planurile lui Staicu vizează aprecierea acţiunilor companiilor pe care le conduce şi în acelaşi timp renunţarea la mai multe societăţi din portofoliu SIF 5. El a ieşit din acţionariatul Bancpost prin vânzarea celor 3,5% din acţiuni deţinute pentru mai mult de 12 milioane de euro şi în acelaşi timp a vândut 23% din Automobile Craiova, către Ford, pentru 18 milioane de euro.

Însă, SIF 5 a şi întreprins achiziţii, astfel că a cumpărat acţiuni de peste 255.000 euro la Biofarm precum şi la BRD Societe Generale.

Dinel Staicu, milionarul excentric de la Craiova, este cunoscut de publicul larg pentru construcţia şi amenajarea Muzeului Comunismului de la Scorniceşti şi a Palatul Republicii Socialiste de la Podari. Cel din urmă se întinde pe o suprafaţă de 200 de hectare şi este amplasat chiar pe malul râului Jiu.

Acesta este adesea închiriat pentru oraganizări de evenimente, precum conferinţe, nunţi şi botezuri. Staicu, foat proprietar al echipei de fotbal Universitatea Craiova, vândută în 2004 pentru cinci milioane de euro lui Adrian Mititelu, este proprietarul Casei Bujorului din Craiova, casa de protocol a familiei Ceauşescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed