Diplomaţii avertizează Casa Albă cu privire la creșterea furiei la adresa SUA, în lumea arabă

Administraţia Biden a primit aspre avertizări de la diplomaţi americani din lumea arabă că sprijinul său pentru campania militară distructivă şi mortală a Israelului în Gaza ”ne face să pierdem publicul arab pentru o generaţie”, potrivit unei telegrame diplomatice obţinute de CNN.

Telegrama subliniază îngrijorările profunde ale oficialilor americani cu privire la furia în creştere la adresa Statelor Unite care a izbucnit la scurt timp după ce Israelul şi-a landat operaţiunile împotriva Hamas, în urma atacurilor grupării militare în Israel din 7 octombrie, care au dus la moartea a peste 1.400 de israelieni.

”Avem pierderi mari pe câmpul de luptă al mesajelor”, scrie într-o telegramă de miercuri de la Ambasada SUA din Oman, care citează discuţii cu ”o gamă largă de contacte de încredere şi raţionale”.

Sprijinul robust al SUA pentru acţiunile Israelului este văzut, avertizează telegrama, ”ca o culpabilitate materială şi morală în ceea ce ei consideră a fi posibile crime de război”.

Telegrama de la ambasadă a fost scrisă de al doilea înalt oficial SUA din Muscat şi trimisă, printre alţii, la Consiliul de Securitate Naţională al Casei Albe, CIA şi FBI. Deşi este doar o telegramă de la o ambasadă regională, oferă o  imagine a îngrijorării privind valul anti-SUA în creştere, care mătură Orientul Mijlociu.

O altă telegramă obţinută de CNN de la Ambasada americană din Cairo transmite la Washington un comentariu dintr-un ziar de stat egiptean conform căruia ”cruzimea preşedintelui Biden şi nepăsarea faţă de palestinieri exced toţi preşedinţii americani anteriori”.

CNN a solicitat o poziţie din partea Departamentului de Stat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed