Doar trei operatori de telecomunicaţii candidează pentru alocarea de frecvenţe 5G

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a primit, până la data-limită, de 27 octombrie, trei candidaturi de participare pentru alocarea celor 555 MHz în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz.

Potrivit datelor ANCOM, ofertele au fost transmise de Orange România, RCS & RDS şi Vodafone România.

Al patrulea mare jucător local, Telekom Mobile (controlat de grecii de la OTE după vânzarea operațiunilor fixe către Orange), nu s-a arătat interesat și nici alți operatori din afara țării nu au depus candidaturi.

Comisia de licitație va analiza documentele de calificare și va anunța până cel târziu 4 noiembrie 2022 care sunt operatorii care vor participa la licitația lansată de Autoritate în data de 19 septembrie 2022.

,,Dosarul de candidatură depus de fiecare operator conține documente de prezentare a situației candidatului, din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată la bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, dar și faptul că respectivul candidat întrunește condițiile de participare: poate dovedi o cifră de afaceri pe ultimul an de minimum 10 milioane euro (echivalentul în lei) sau un capital social subscris și vărsat de minimum 1 milion de euro (echivalentul în lei), că nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, că afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, că activităţile sale comerciale nu sunt suspendate etc.

De asemenea, dosarul de candidatură trebuie să conțină și oferta inițială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.„, informează ANCOM.

Calendarul licitației 5G

Sursa citată menţionează că, în cazul în care cererea este mai mare respectiv mai mică decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 8 noiembrie 2022 cu rundele primare, respectiv cu runda primară suplimentară, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie.

În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă.

Potrivit Hotnews.ro, Guvernul a adoptat luna trecută prețurile de pornire și condițiile de plată ale taxelor de licență în așa numita licitație 5G, care ar urma să fie organizată în acest an, procedură din care statul speră să obțină aproape 700 milioane de euro.

Licențele privind dreptul de utilizare a frecvenţelor radio disponibile în benzile 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz vor fi acordate pe 25 de ani, nu pe 20 de ani cum s-a propus inițial, iar tariful anual de utilizare a spectrului radio va fi redus cu 30%, concesii făcute operatorilor în perioada de consultare publică.

În cadrul licitației vor fi disponibili 555 MHz în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, operatorii câștigători urmând să acopere cu servicii de bandă largă minim 70% din populația țării, majoritatea zonelor urbane, autostrăzile, aeroporturile internaționale și căile ferate modernizate, precum și un număr de 480 de localități identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicații mobile.

Valoarea cumulată a prețurilor de pornire pentru toate benzile de frecvențe scoase la licitație este de 693 milioane de euro, dar niciodată, la nicio procedură nu s-au cumpărat toate resursele disponibile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed