Dosarul lui Voiculescu, judecat mai repede la cererea DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 6 februarie, retrimiterea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare, după ce a constatat că Voiculescu nu mai este senator.

 

Dosarul a fost înregistrat în 7 februarie la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit iniţial termenul de judecată în 8 martie.

Procurorii au cerut instanţei preschimbarea termenului de judecată, respectiv acordarea unui termen mai scurt. Solicitarea procurorilor a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, care a stabilit termenul de judecată în dosarul lui Dan Voiculescu la 20 februarie.

 

Dosarul privind privatizarea ICA a ajuns la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa de soluţionare în favoarea ICCJ, ca urmare a faptului că Dan Voiculescu a câştigat un mandat de senator.

În 28 ianuarie, Dan Voiculescu a demisionat din funcţia de senator, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat „speculaţii” cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie” în cazul dosarului său.

Demisia sa a determinat din nou mutarea procesului de la instanţa supremă, competentă să judece parlamentari, la Tribunalul Bucureşti. Voiculescu a recurs la un gest similar la finalul legislaturii trecute.
La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, instanţa competentă a judeca fiind atunci Tribunalul Bucureşti.

În 3 martie 2009, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de a judeca acest caz, întrucât Voiculescu obţinuse un mandat de senator în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008.

În 29 iunie 2012, după aproape trei ani de dezbateri în acest caz, instanţa supremă a trimis dosarul lui Dan Voiculescu la Tribunalul Bucureşti, întrucât acesta demisionase din funcţia de senator, calitate pe care a recâştigat-o în urma alegerilor Legislative din decembrie 2012.

În 20 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a luat în discuţie dosarul lui Dan Voiculescu, constatând că în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea privind validarea mandatelor senatorilor aleşi în 9 decembrie. Astfel, instanţa a luat act de faptul că Dan Voiculescu a fost ales senator, iar în acest context şi-a declinat competenţa de judecare a dosarului privind privatizarea ICA în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, ca urmare a demisiei lui Voiculescu din Parlament, dosarul a reajuns la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed