Dumitru Costin (BNS): Nu am aşteptări de la discuţiile cu FMI din luna noiembrie

Nu am aşteptări de la discuţiile pe care le vom avea probabil în luna noiembrie cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar personal pot să spun că mă încearcă un sentiment de dezamăgire, nu din cauza politicilor promovate de instituţie, ci pentru că, în unele cazuri, s-a reacţionat foarte târziu la problemele semnalate de noi’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Dumitru Costin.

 

‘În ceea ce priveşte privatizarea companiilor cu capital de stat, cererea argumentată din partea Blocului Naţional Sindical a venit încă de acum doi ani de zile, iar în cele din urmă s-a înţeles solicitarea noastră, fiind menţionată în scrisoarea suplimentară. De asemenea, am semnalat nevoia de clarificare a faptului că România rostogoleşte de ani de zile venituri ipotetice, cum ar fi cele reprezentate de datoriile la energie termică ale unor comunităţi foarte sărace. Aceste datorii sunt într-adevăr purtătoare de dobânzi, sumele devenind de la an la an mai mari, însă în realitate ele nu pot fi recuperate de la populaţie’, a afirmat Dumitru Costin.

 

Acesta a precizată, totodată, că a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii FMI că este necesară îmbunătăţirea Acordului de împrumut cu un capitol nou, în care să se pună accent pe creşterea politicilor de ocupare.
‘Din păcate, până la această oră nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte încurajarea politicilor de ocupare, cu toate că România are nevoie de mult mai multe locuri de muncă, care automat sporesc volumul încasărilor la bugetul de stat din taxe şi impozite, contribuind astfel la creşterea economică’, a mai spus preşedintele BNS.

 

Misiunea Fondului Monetar Internaţional se va afla, la Bucureşti, în perioada 6 – 14 noiembrie, pentru a discuta cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, au anunţat reprezentanţii FMI.

 

Board-ul FMI a aprobat, la sfârşitul lunii septembrie, cea de-a şasea revizuire a acordului preventiv cu România în urma căreia a disponibilizat o nouă tranşă, în valoare de 430 milioane DST (drepturi speciale de tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).

 

În urma disponibilizării noii tranşe din acordul de supraveghere preventivă încheiat cu FMI, resursele la dispoziţia României se ridică la 2,64 miliarde DST (3,2 miliarde euro şi 4,1 miliarde dolari). Valoarea totală a acordului este de 3,6 miliarde de euro.

 

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed