După 22 de ani, Dan Negru s-a desparte de Antena 1. Înfrângerea de Revelion l-a făcut să ia acestă decizie

După ce mitul succesului lui Dan Negru în programele de Revelion s-a spulberat (Pro TV clasându-se în noaptea dintre ani în fața Antenei 1, pentru prima oară în ultimii 21 de ani), popularul prezentator s-a văzut nevoit să facă o schimbare din temelie.

Cel care, în urma recordurilor de audiență precedente în programul din noaptea dintre ani, a trâmbițat cel mai mare show de Revelion realizat vreodată în România, a fost bătut în număr de telespectatori de Pro Tv, cu o investiție mult mai mica într-un astfel de show special. Asta deși, la Revelionul lui Negru s-au înghesuit aproape 100 de vedete, soliști și actori.

Giovanni Becali a făcut 100 de milioane de euro din fotbal. Un cunoscut impresar ”dă din casă”

După 22 de ani, Dan Negru s-a desparte de Antena 1. Înfrângerea de Revelion l-a făcut să ia acestă decizie

Conform paginademedia.ro. Dan Negru a semnat deja cu un alt post de televiziune, este vorba de Kanal D.

Dan Negru a venit la Antena 1 în 1999, de la TVR. De-alungul timpului, cel ce și-a câșigat renumele de ”rege al audiențelor” a realizat 22 de programe de Revelion daRr și alte multe formate de divertisment.

Carla’s Dreams nu mai vrea să continue cu trupa sa: ”Vreau să mă retrag, să mă reinventez”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed