Edilii locali spun că nu vor face disponibilizări

Mai puţine bunuri achiziţionate şi mai mulţi oameni în primării. Aşa văd aleşii locali restructurarea iniţiată de Guvern. „Cumpărările de autoturisme le-am uitat. Ar fi trebuit să le efectuam dar în acest an nu ni le-am putut permite,” a declarat Laszlo Attila, viceprimar Cluj-Napoca.

„În ceea ce priveşte cheltuielile de personal, ele sunt pentru Consiliul Judeţean relativ mici, sunt sub 5% şi încadrarea cu personal în cazul nostru este deficitară la ora actuală întrucât există blocaj de posturi, nu putem angaja personal prin concurs. În cazul nostru, al Consiliului Judeţean Sibiu, o reducere a personalului în acest moment este imposibilă,” a declarat Martin Bottesch, preşedinte CJ Sibiu.

Aleşii locali au la rândul lor unele solicitări pentru Guvernul României. „Să nu mai împartă banii pur politic. Ce s-a întâmplat la CJ Bacău, când primarii PNL care acoperă 57% din judeţ au primit doar 2% din bugetul Consiliului Judeţean pe dezvolatare din cele 1700 de miliarde este foarte grav,” consideră Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

„Descentralizare şi alocarea fondurilor si dacă acest lucru se va întâmpla probabil că ne vom descurca,” este solicitarea viceprimarul oraşului Cluj-Napoca, Laszlo Attila. „Din punct de vedere financiar noi dorim ca Guvernul să ne aloce sumele pe care le avem lipsă pentru sfera socială, dorim ca localitatile din judeţ să beneficieze de fonduri pentru continuarea proiectelor incepute si în primul rând dorim să se realizeze în primul rând descentraliuarea,” a adăugat Martin Bottesch, preşedinte CJ Sibiu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed