Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc: Jumătate dintre hotelurile de pe Litoral sunt de vânzare

0

„Dacă iei bani de la bancă şi investeşti pe Litoral de la zero, pierzi bani, adică nu ai profit, pentru că nu poţi să acoperi şi ratele, şi dobânda. Dacă ai disponibili măcar o parte din bani, merită să investeşti, decât să ţii banii la bancă”, a spus Murad.

El a afirmat că investiţia într-un hotel pe Litoral se amortizează în 15-20 de ani.

Murad a adăugat că din cauza amortizării într-un timp lung şi a pierderilor pe care le au investitorii care au construit doar cu bani de la bancă, foarte multe hoteluri de pe Litoral sunt acum de vânzare.

„Peste 25% dintre hotelurile de pe litoral au probleme cu băncile. Au mari probleme cu rambursarea creditelor bancare. Dintre ele, mai mult de 10 sunt scoase la vânzare de către bănci. Din doi proprietari de hoteluri la mare, unul vrea să vândă”, a afirmat preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Potrivit datelor MDRT, în judeţul Constanţa există 994 de structuri de cazare clasificate, dintre care 352 sunt hoteluri. Citește mai mult pe www.mediafax.ro