Firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii va deschide luni un birou de reprezentanţă la Madrid

Societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii doreşte astfel să răspundă cerinţelor actuale şi de perspectivă ale investitorilor iberici.

„Acest pas va permite acordarea de servicii de consultanţă personalizate unui segment important al mediului de afaceri spaniol, atât investitorilor care beneficiază deja de o semnificativă prezenţă regională, cât şi celor interesaţi de dezvoltarea unor relaţii comerciale cu România. Dorinţa noastră este să devenim punctul de legătură între interesele comunităţii de afaceri din Peninsula Iberică şi oportunităţile investiţionale pe care România le oferă şi care, avem convingerea, vor deveni mult mai numeroase odată cu ieşirea din criza economică”, a declarat Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Deschiderea biroului de reprezentanţă al Ţuca Zbârcea & Asociaţii la Madrid se realizează printr-o asociere cu firma de consultanţă „Fúster García-Berdoy”, fondată de Pablo García-Berdoy, fost înalt demnitar şi diplomat de carieră, Ambasador al Regatului Spaniei în România în perioada 2005-2009, şi de Jaime Fúster Rufilanchas, fostul Managing Partner al Garrigues pentru Europa Centrală şi de Est.

„Spania este şi va rămâne un investitor activ în România. Sunt încrezător în viitoarele oportunităţi investiţionale pe care le oferă piaţa românească şi sunt convins că investitorii iberici pe această piaţă vor fi tot mai numeroşi. Suntem încântaţi să formăm această alianţă strategică cu o firmă de avocatură de mare prestigiu din România şi sperăm ca prin această uniune să încurajăm şi să consolidăm relaţii mult mai puternice între România şi Spania”, a afirmat Pablo García-Berdoy, fost Ambasador al Regatului Spaniei la Bucureşti şi Fondator al firmei de consultanţă Fúster García-Berdoy.

Biroul de la Madrid al Ţuca Zbârcea & Asociaţii va sprijini investitorii iberici interesaţi să dezvolte afaceri în România şi va oferi informaţii de bază cu privire la cele mai importante aspecte legislative care guvernează climatul investiţional din România. Reprezentanţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi „Fúster García-Berdoy” au făcut publică decizia lor de a acţiona într-un mod activ pentru a oferi sprijin comunităţii de afaceri din Spania şi România, prin organizarea de evenimente de business şi oportunităţi de networking. Primul eveniment din această serie a avut loc la Madrid în data de 14 decembrie, ziua deschiderii noului birou de reprezentanţă, şi s-a axat îndeosebi pe discuţii cu privire la oportunităţile actuale de investiţii în România în contextul crizei economice şi financiare, se mai arată în comunicatul firmei de avocatură.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi „Fúster García-Berdoy” vor oferi servicii de consultanţă în domenii precum: dreptul comercial şi societar, fuziuni şi achiziţii, energie, drept financiar-bancar, infrastructură (parteneriat public-privat, concesiuni) şi drept imobiliar.

În România, Ţuca Zbârcea & Asociaţii deţine birouri în Bucureşti şi Cluj-Napoca şi are colaborări cu societăţi de avocaţi din toate marile oraşe. Firma a derulat proiecte pentru un număr însemnat de clienţi spanioli, cum ar fi: Aerro y Eugui Construcciones, Arian Construccion y Gestion de Infraestructuras, Asesores de Infraestructuras (ADEINFRA), Azulejos Sanchis SL, Azvi Promociones Inmobiliarias, Caja de Ahorros y Pensiones de Barcelona (La Caixa), GED Real Estate Eastern Investments, Gesmar Internacional, Gestamp Eolica, Grupo Prasa, Grupo Prasa, Hercesa, Inversiones Liebana, Rocat Buildings Investment, Saona Capital Partners, Sedesa, Servicios Integrales de Elevacion y Mantenimiento, Tecnica y Proyectos SA – TYPSA, Ursa Insulation SA – Grupo Uralita, Volumetric Spain.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este una dintre cele mai mari firme de avocatură din România, cu o echipă formată din 72 de avocaţi, dintre care 15 sunt parteneri, şi din alţi 34 membri ai staff-ului administrativ. În anul 2007, firma s-a extins regional, prin deschiderea unui birou secundar la Cluj-Napoca. Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV/Petrom, CEZ, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, UPC, Pfizer, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, Fondul Proprietatea, BRD-Groupe Société Générale, BERD, Texaco, Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.

Fúster García-Berdoy este o firmă de consultanţă care oferă soluţii privind consolidarea şi dezvoltarea poziţiei investitorilor internaţionali pe piaţa de afaceri, beneficiind de o puternică reţea de colaboratori locali şi de experienţa solidă a partenerilor fondatori – Jaime Fúster Rufilanchas şi Pablo García-Berdoy. Paleta serviciilor de consultanţă va acoperi domenii precum energie, dreptul mediului, infrastructură, finanţări şi drept imobiliar.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed