FMI: Economiile avansate ar putea recădea în recesiune

Într-un raport pregătit pentru summitul G20, care a avut loc săptămâna trecută la Cannes, dar publicat abia vineri, FMI susţine că relansarea economică în economiile avansate rămâne una modestă. „Paralizia şi incoerenţa politicilor au contribuit la exacerbarea incertitudinii, la pierderea încrederii şi la creşterea stresului pe pieţele financiare”, se arată în raportul FMI.

 

Fondul avertizează că economiile avansate trebuie să prezinte urgent planuri fiscale credibile pe termen mediu şi să adopte noi reforme în sectorul financiar. În plus, în cazul principalelor economii emergente, guvernele ar trebui să permită o apreciere mai rapidă a cursului de schimb.

 

FMI a subliniat că există o incertitudine considerabilă cu privire la modul cum va fi atinsă sustenabilitatea fiscală în SUA, Japonia şi unele economii din zona euro. „Pentru a reduce această incertitudine, aceste economii trebuie să acţioneze rapid pentru a pune în practică planuri de consolidare credibile pe termen mediu, care ar ajuta la păstrarea unui spaţiu de manevră pentru măsuri fiscale adecvate de sprijinire a economiei pe termen scurt”, se arată în raportul FMI.

 

Summitul G20 de la Cannes s-a concentrat pe evitarea unei prăbuşiri a zonei euro, în special pe situaţia din Grecia şi Italia

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed