Fondul Proprietatea câştigă dividendele Romgaz la Înalta Curte de Justiţie

Acest succes este unul împotriva abuzurilor la care sunt tentaţi acţionarii majoritari (şi mai ales statul) împotriva acţionarilor minoritari.

„Decizia instanţei supreme s-ar putea dovedi deosebit de utilă în conturarea unui test legal de eficacitate a hotărârilor AGA. Ea demonstrează că opţiunea acţionarilor de a nu formula acţiune în anulare împotriva deciziilor AGA nu garantează neapărat eficienţa legală a acestora”, a declarat Robert Roşu, avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Procesul câştigat acum este unul început  în vara anului 2008, când se solicita contravaloarea a 15% din dividendele societatii pe anul 2005, chiar dacă Fondul Proprietatea a devenit acţionar al Romgaz la data de 28 decembrie 2005. Atunci   Romgaz Medias a considerat că este de ajuns să dea dividende doar  pentru trei zile dintr-un an.

 

 

 

Ţuca Zbârcea & Asociaţii…

are o echipă de 90 de avocaţi numai la  Bucureşti, dintre care 21 sunt parteneri şi cu care acordă asistenţă juridică unor clienţi de talia Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate şi alţii.

Casa de avocatură mai are un sediu secundar în Cluj-Napoca, în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Republica Moldova.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed