Banca Mondială şi Franklin Templeton se opun înfiinţării Electra şi Hidroenergetica

„Principalele preocupări sunt legate de lipsa generală de planificare pentru a face un astfel de proiect mare de restructurare să fie unul de succes şi există, de asemenea, un risc ridicat ca procesul de realizare, în cazul în care nu este stăpânit în mod corespunzător, să ridice mai multe probleme în viitor”, se arată în comunicatul emis joi seara de Franklin Templeton.

Vineri, 19 noiembrie, vor avea loc Adunările Generale ale Acţionarilor companiilor implicate în proiect, iar Franklin Templeton va vota împotriva înfiinţării ambelor companii. Fondul Proprietatea este acţionar în cele mai multe dintre companiile care vor fi incluse în cei doi giganţi energetici şi, prin urmare, Franklin Templeton vrea să se asigure de faptul că orice activitate de restructurare va fi în interesul acţionarilor săi.
„Niciun plan de afaceri, nici orice alt plan de restructurare post-fuziune pentru cele două noi societăţi nu a fost prezentat de către Guvern până în prezent. Având în vedere complexitatea combinării activelor celor două companii, Franklin Templeton are îndoieli serioase cu privire la realizarea cu succes a planului de fuziune”, mai spun reprezentanţii Franklin Templeton.

Un alt motiv de îngrijorare al acestora îl constituie faptul că unele termocentrale înregistrează profit doar datorită faptului că tranzacţionează certificate de emisii de dioxid de carbon. „Ele primesc acum gratuit aceste certificate, dar începând din 2013 vor trebui să le cumpere. În plus, preţurile de vânzare a energiei practicate de unele dintre aceste companii sunt în conformitate cu costurile suportate, creanţele neplătite sunt ridicate, investiţiile de mediu necesare sunt de ordinul sutelor de milioane de euro şi rate de eficienţă şi factorilor de capacitate sunt scăzute”, se mai arată în comunicat.

Oficialii Franklin Templeton vorbesc şi de teama faţă de o lipsă de transparenţă, după data intrării în vigoare a fuziunii, deoarece consideră că va fi mult dificil de înţeles modul în care se fac cheltuielile şi cum se stabileşte preţul de vânzare al energiei, „ceea ce cu siguranţă va diminua atractivitatea companiilor”.

„Luând în considerare toate aceste aspecte, nu avem nicio altă opţiune decât să votăm împotriva fuziunii şi să ne folosim toate mijloacele necesare pentru a ne proteja drepturile. Ne este frică că fără un angajament puternic şi fără un plan clar pentru restructurarea şi privatizarea noilor entităţi, fuziunile pot duce la probleme financiare grave, atât pentru Electra, cât şi pentru Hidroenergetica în următorii doi ani”, a declarat Fund Manager-ul la Fondul Proprietatea, Greg Konieczny.

La rândul său, preşedintele executiv al Franklin Templeton, Mark Mobius, spune că propunerea de restructurare a sectorului energetic românesc, prin crearea Electra şi Hidroenergetica, necesită o planificare mai cuprinzătoare şi o transparenţă şi protecţia necesară acţionarului minoritar.

De altfel, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a declarat joi că Fondul Proprietatea, s-a opus şi nu este de acord nici cu înfiinţarea campionilor energetici, dar nici cu virarea unor sume din profitul companii la bugetul de stat.

Şi specialiştii Băncii Mondiale sunt de părere că înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica va afecta în mod negativ sectorul energetic din România, afirmă specialiştii Băncii Mondiale într-un memorandum. Instituţia nu sprijină propunerea Guvernului şi consideră că iniţiativa va supune România unui risc major de securitate energetică şi va slăbi financiar Hidroelectrica. Critica Băncii Mondiale vine la puţin timp după ce ultimul raport de tranziţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a amintit că înfiinţarea giganţilor energetici este analizată de Consiliul Concurenţei, pe motiv că ar putea afecta competiţia din piaţă.

Termenul de punere în funcţiune al celor două mari companii fusese anunţat de autorităţi pentru 1 iulie. Însă Mihai David, administratorului Hidroenergetica, spunea la începutul lunii septembrie că speră ca cei doi giganţi vor fi gata până în ianuarie 2011.

Electra SA ar urma să fie formată din complexurile energetic Turceni, Rovinari şi Craiova, Nuclearelectrica, SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu, SH Târgu Jiu, sucursale (fără personalitate juridică) din structura Hidroelectrica, filiala Hidroserv Râmnicu Vâlcea, din structura Hidroelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).

Hidroenergetica va fi alcătuită din Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursale din structura Termoelectrica (S.E. Paroşeni şi Termoserv Paroşeni), sucursale din structura Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş şi SH Slatina), filiale ale Hidroelectrica (Hidroserv Bistriţa, Hidroserv Slatina, Hidroserv Porţile de Fier, Hidroserv Curtea de Argeş, Hidroserv Sebeş, Hidroserv Haţeg şi Hidroserv Cluj), parte din Compania Naţională a Huilei după restructurare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed