Grecia riscă să rămână fără bani „în două săptămâni”

„Problema lichidităţilor este foarte urgentă. Toată lumea ştie. În termeni calendaristici, este vorba despre următoarele două săptămâni”, a declarat Varoufakis la sfârşitul unei noi reuniuni a Eurogrupului la Bruxelles.

El a afirmat că Eurogrupul „nu a considerat util să discutăm astăzi” problema lichidităţilor, preferând să insiste „în mod public cu privire la progresele majore obţinute”.

Într-un scurt comunicat, miniştrii finanţelor din zona euro „au salutat progresele” înregistrate în negocierile dintre autorităţile elene şi creditori, insistând însă asupra faptului că sunt necesare „mai multe eforturi” în vederea ajungerii la un acord.

„Salutăm intenţia autorităţilor elene de a-şi intensifica activitatea cu instituţiile”, se arată într-un comunicat publicat la sfârşitul reuniunii Eurogrupului de la Bruxelles, în care se reaminteşte că deblocarea tranşei de ajutor aşteptată de Atena, în valoare de 7,2 miliarde de euro, este condiţionată de un acord al creditorilor UE şi FMI.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed