Guvernatorul Băncii Angliei: Inflaţia ar putea evolua în salturi în acest an, dar nu există motive de panică

Comentariile şefului băncii centrale britanice au avut loc la scurt timp după ce instituţia şi-a îmbunătăţit estimarea privind economia  Regatului Unit.

Banca Angliei consideră că Marea Britanie este pe cale să înregistreze o creştere economică de 7,25% în acest an, uşor peste aşteptările analiştilor şi mai ridicată comparativ cu previziunea anterioară de 5%.

Banca centrală şi-a îmbunătăţit estimarea privind evoluţia economiei datorită ritmului rapid al vaccinărilor, declinului numărului cazurilor de Covid-19 la nivel naţional şi relaxării treptate a restricţiilor impuse activităţilor economice.

În privinţa inflaţiei, Banca Angliei anticipează că indicele preţurilor de consum va urca temporar peste ţinta de de 2%, spre sfârşitul acestui ani, alimentată în special de evoluţia preţurilor mărfurilor.

Pe termen mediu, inflaţia va reveni însă sub pragul de 2%.

Economia britanică s-a contractat cu 10% în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, consemnând cea mai slabă evoluţie din ultimele peste trei decenii.

Contracţia a fost mult mai gravă comparativ cu majoritatea economiilor europene, parţial din cauza implimentării mai târziu a unor măsuri stricte de sănătate publică pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed