Guvernul a aprobat Memorandumul suplimentar cu CE, odată cu scrisoarea sumplimentară de intenţie cu FMI

„Aceste documente au rezultat în urma negocierilor purtate la sfârşitul lunii octombrie cu misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. În baza acestor documente, România va putea primi cea de-a şaptea tranşă din acordul convenit cu Fondul în valoare de 769 milioane de drepturi speciale de tragere şi a patra tranşă din împrumutul acordat de Uniunea Europeană, în valoare de 1,2 miliarde de euro”, a declarat Ioana Muntean după şedinţa Executivului care s-a desfăşurat marţi.

Muntean a enumerat acţiunile preliminare necesare Guvernului român pentru a primi tranşele de împrumut din ianuarie: aprobarea de către Parlament a bugetului convenit cu un deficit bugetar de 4,4% din PIB, ratificarea de către Parlament a majorării TVA de la 19% la 24%, reducerea semnificativă a arieratelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale până la sfârşitul anului, aprobarea legislaţiei privind salarizarea în domeniul public, reforma pensiilor dar şi „conlucrarea cu Parlamentul privind modificarea OUG 50 privind contractele de credit, astfel încât aceasta să asigure transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sistemului financiar şi conformitatea cu prevederile directivei Uniunii Europene privind contractele de credit pentru consumatori.”

Comisia Europeană a impus condiţii similare, la care se adaugă limitarea fondului de salarii pe 2011 la 39 miliarde de lei excluzând plata contribuţiilor pentru militari de 1,7 miliarde de lei, conform noii legi a pensiilor. „O parte dintre aceste legi au fost deja adoptate şi publicate în Monitorul Oficial, iar altele sunt în curs de adoptare. În această scrisoare de intenţie nu există un număr prestabilit al disponibilizărilor din sectorul public, dar va fi continuată politica de angajare a unei persoane la şapte care pleacă din sectorul bugetar. Totodată, vor fi continuate eforturile de restructurare şi eficientizare deja începute”, a mai spus Muntean.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed