„Guvernul grec este somat să-şi pună un pistol la tâmplă şi să apese pe trăgaci”

Într-o scrisoare deschisă purtând chiar acest titlu, adresată marţi seară dnei Merkel şi publicată pe site-ul publicaţiei americane The Nation, semnatarii îi cer cancelarului german să-şi ‘rectifice tirul’, prin renunţarea la politicile de austeritate şi acceptarea unei reduceri ‘importante’ a datoriei Greciei.

‘Îndemnăm pe cancelarul (Angela) Merkel şi troica (creditorii Greciei) să se gândească să rectifice tirul, spre a evita un nou dezastru şi a permite Greciei să rămână în zona euro’, adaugă textul, din care citează cotidianul francez Le Parisien.

‘La ora actuală, guvernul grec este somat să-şi pună un pistol la tâmplă şi să apese pe trăgaci. Din nefericire, glonţul nu va ucide doar viitorul Greciei în Europa. Victima colaterală va fi zona euro ca liman de speranţă, de democraţie şi de prosperitate’, avertizează autorii scrisorii.

Potrivit celor cinci economişti, Uniunea Europeană a fost fondată după Al Doilea Război Mondial pe ideea de ‘iertare’, de care Germania însăşi a profitat, beneficiind de o ştergere masivă de datorie în 1953, şi pe care ar trebui să o continue astăzi.

‘Trebuie să restructurăm şi să reducem datoria Greciei, să dăm economiei puţin aer pentru a se restabili, şi să permitem Greciei să ramburseze o datorie mai puţin împovărătoare pe o perioadă mai lungă de timp’, susţin semnatarii.

În viziunea lor, ‘astăzi a venit timpul să fie regândit, în manieră umană, programul de austeritate punitiv şi infructuos al ultimilor ani şi să fie acceptată o reducere importantă a datoriei Greciei, în relaţie cu reforme atât de aşteptate’.

Scrisoarea se încheie printr-un apel la fibra istorică a cancelarului german: ‘Istoria îşi va aduce aminte de dumneavoastră pentru ceea ce veţi face în această săptămână’, subliniază cei cinci economişti.

Semnatarii scrisorii deschise sunt Heiner Flassbeck, fost secretar de stat german la finanţe, Thomas Piketty, economist, director la EHESS Paris, Jeffrey D. Sachs, profesori de economie şi directorul Earth Institute de la Universitatea Columbia, Dani Rodrik, profesor de economie turc la Harvard, şi Simon Wren-Lewis, profesor de economie la Universitatea Oxford.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed