Hidroelectrica ia 110 mil. euro de la BERD pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejarul Bicaz

”BERD continuă să sprijine punerea în aplicare în România a unui ambiţios program de producere a energiei din surse regenerabile, cu o investiţie majoră pentru modernizarea celei mai vechi unități hidroelectrice din țară. Prin noul împrumut de 110 milioane euro pentru Hidroelectrica, companie cu capital de stat și cel mai mare producător de electricitate din România, vor fi mărite capacităţile de producţie de energie şi vor fi îmbunătățite eficiența operaţională şi siguranţa în întregul sector”, se precizează într-un comunicat al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare.

 

Astfel, BERD va asigura 70 milioane euro, iar 40 milioane euro reprezintă un împrumut sindicalizat prin băncile Erste Bank Group AG și Caixabank.

 

Investițiile vizează reabilitarea a șase unități de la Stejarul Bicaz, hidrocentrală cu o vechime de 50 ani și cu o capacitate totală de 210 MW, aflată pe râul Bistrița.

 

Împrumutul acoperă circa 80% din costurile proiectului, estimate la 136,9 milioane euro, iar diferența va fi acoperită de Hidroelectrica din sursele proprii, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea.

 

”Cu această investiție cheie, BERD continuă să funizeze asistență în România pentru a asigura accesul facil la energie regenerabilă. Proiectul nostru va aduce îmbunătăţiri semnificative pentru eficiența energetică și va juca un rol activ în consolidarea continuă a dezvoltării sectorului energetic din țară”, a declarat directorul departamentului pentru energie şi resurse naturale al BERD, Riccardo Puliti.

 

Hidroelectrica, cu o cotă de piaţă de aproximativ 35%, administrează o reţea de 273 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, cu o capacitate totală de 6.482 MW, arată BERD. În 2010, Hidroelectrica a avut o capacitate de generare totală de 19.85 TWh.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed