HP ar putea investi pe termen lung în proiecte de infrastructură IT din România

0

‘Vicepreşedintele HP a prezentat intenţiile pe termen lung ale companiei de a investi în proiecte de infrastructură IT în România. Discuţiile purtate în cadrul întrevederii s-au concentrat asupra proiectelor în care compania HP s-ar putea implica prin oferirea de asistenţă tehnică specializată sau pe care le-ar putea finanţa prin intermediul parteneriatelor public-private’, se arată într-un comunicat al PSD.

 

Printre proiectele prioritare pentru România în domeniul infrastructurii IT care au fost prezentate reprezentanţilor HP s-au numărat realizarea sistemului informatic integrat de acces electronic la justiţie şi realizarea sistemului informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară (inclusiv componentele urban, funciar, agricol, forestier).

 

Ministrul Dan-Coman Şova a reiterat faptul că implementarea unor asemenea proiecte depinde, în mare măsură, de implicarea companiilor şi de disponibilitatea acestora din urmă de a participa la licitaţiile publice.

 

La întâlnirea de marţi a participat şi directorul de vânzări HP România, Marius Georgescu.